Antena 3 CNN Externe Lavrov spune că în Ucraina vor rămâne ruși, după un acord de pace: "Au dezvoltat aceste teritorii. Drepturile lor nu sunt negociabile"

Lavrov spune că în Ucraina vor rămâne ruși, după un acord de pace: "Au dezvoltat aceste teritorii. Drepturile lor nu sunt negociabile"

A.I.
1 minut de citit Publicat la 11:34 06 Feb 2026 Modificat la 11:34 06 Feb 2026
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Foto: Hepta

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a vorbit, într-un interviu televizat, despre cum ar trebui să arate și ce ar trebui să facă Ucraina, în perspectiva unui acord de pace, notează Agerpres.

Lavrov a ridicat în special problema etnicilor ruși care rămân pe teritoriul ucrainean.

Apărarea populației vorbitoare de limbă rusă din regiunile ucrainene a fost unul dintre pretextele invocate de Moscova atunci când a lansat invazia din februarie 2022.

Un al motiv invocat a fost extinderea NATO spre est.

Lavrov: Vrem o Ucraină prietenoasă, care respectă drepturile rușilor de pe teritoriile care-i rămân

"Ucraina trebuie să devină 'un stat neutru şi benign' pentru a fi vecinul Rusiei pe termen lung", a spus ministrul de Externe de la Moscova în interviul pentru Russia Today.

"Trebuie să fie o Ucraină prietenoasă. Nu neapărat un aliat, ci un stat neutru şi benign. Acest lucru implică, desigur, nu doar asigurarea accesului la necesitățile de bază - apă, hrană, căldură - pentru cei de pe teritoriul care va rămâne parte a Ucrainei, ci şi respectarea, dacă vreţi, a drepturilor lor fundamentale, inclusiv limba, educaţia şi religia", a detaliat Lavrov, conform versiunii în limba engleză a interviului, publicată de Ministerul de Externe rus.

"Pentru a reitera, Ucraina care va semna acordurile nu trebuie să aducă atingere dreptului internaţional şi prevederilor constituționale care garantează drepturile minorităţilor etnice", a adăugat el.

Ministrul rus susține că regimul de la Moscova a transmis "foarte clar și în repetate rânduri" Statelor Unite - care conduc eforturile de pace între cele două părți - că prioritatea în soluţionarea războiului ucrainean nu este teritoriul, ci oamenii.

Lavrov: Rușii care au dezvoltat teritoriile ucrainene timp de secole sunt prioritatea noastră

"Prioritatea noastră sunt oamenii care trăiesc în aceste teritorii, populaţia rusă care vorbeşte şi îşi creşte copiii în limba rusă, care a dezvoltat aceste teritorii timp de secole", a insistat el.

Serghei Lavrov a acuzat faptul că planul de pace la care a făcut referire preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu menţionează restabilirea drepturilor etnicilor ruşi şi ale altor minorităţi naţionale și nici menţinerea libertăţilor religioase.

El a insistat că libertăţile lingvistice şi religioase sunt consacrate în Carta ONU, avertizând că "acestea nu pot fi folosite ca monedă de schimb".

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole