Antena 3 CNN Actualitate Mihai Gâdea, mesaj emoționant după moartea lui Mihai Constantinescu

Mihai Gâdea, mesaj emoționant după moartea lui Mihai Constantinescu

Mihai Gâdea a transmis un mesaj emoționant, marți, la "Sinteza zilei", la scurt timp după ce întreaga Românie a fost zdruncinată de vestea morții artistului MIhai Constantinescu.

"Mihai Constantinescu știa să zâmbească, știa să facă cumva ca, de fapt, lumea inoncenței să nu fie doar un vers într-un cântec. I-am urmărit interviurile, l-am simpatizat întotdeauna pe Mihai Constantinescu, pentru melodiile sale, melodiile copilăriei mele și pentru cine era el.

Și l-am văzut într-o emisiune, una dintre cele mai bune emisiuni din România, la Florentina Fântânaru, acolo unde oamenii vorbesc despre vieților lor. Și când îl asculți pe Mihai despre cum a trăit, ce a trăit, te face cumva să-l iubești și mai mult.

Aceasta este ziua în care Mihai Constantinescu a plecat. Dar, aceasta este ziua în care vă rog, pentru o clipă, la cine este el cu adevărat, pentru că averea și moștenirea lui nu este legată doar de piesele sale fantastice, "O lume minunată", "Sus în deal e-o casă", "Iubiți și câinii vagabonzi", ci și despre viața sa. Moștenirea sa este viața sa și muzica sa", a spus Mihai Gâdea, la începutul emisiunii.

Mihai Constantinescu a murit, marţi seară, la vârsta de 73 de ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde era internat din luna mai.

Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, dr. Bogdan Opriţa, decesul a fost constatat la ora 19,00.

Cântăreţul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a fost internat pe 13 mai la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce suferise un stop cardiorespirator şi a fost resuscitat.

Subiecte în articol: Sinteza Zilei Mihai Constantinescu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!