România a traversat una dintre cele mai dificile perioade de iarnă din ultimii ani, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a consumului de energie și la majorarea importurilor de gaze naturale. În acest context, apar tot mai multe întrebări legate de modul în care vom ieși din iarnă, care vor fi noile prețuri la energie și ce se va întâmpla după expirarea plafonărilor pentru tarifele la gaze.
Răspunsurile sunt căutate în cadrul conferinței organizate astăzi de Antena 3, „CNN Energie și Sustenabilitate. Consolidare și Durabilitate 2026”, unde specialiști din domeniu, alături de ministrul Energiei și de președintele român al Autorității Europene de Reglementare în Domeniul Energiei, vor face anunțuri importante privind continuarea marilor proiecte de investiții și impactul acestora asupra economiei românești.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că după încheierea schemei de sprijin pentru gaze, la 31 martie, va fi menținut ajutorul pentru aproximativ un milion de consumatori vulnerabili. Aceștia vor primi un sprijin de 100 de lei pentru sezonul rece 2026–2027, începând din luna octombrie.
„Lunile octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie 2027, tot sezonul rece, pentru că în timpul verii sunt multe facturi care nici nu ajung la suma de 100 de lei și atunci nu este cazul. Vorbim de aproximativ 1.000.000 de oameni care au venituri nete sub 2.500 de lei, iar în proiecția de buget pe anul 2026 asta am prevăzut, un sprijin pentru oamenii cu veniturile cele mai mici. O formă care să nu îi ia în calcul nu poate să existe în materie de energie și gaze naturale”, a declarat ministrul.
În ceea ce privește sprijinul pentru agenții economici, Bogdan Ivan a subliniat că accentul este pus pe creșterea producției și a lichidității din piață, ca soluție pentru scăderea prețurilor. „Avem deja Mintia, care va intra în producție în prima jumătate a acestui an, avem Iernut, unde Romgaz a promis că intrăm în producție tot anul acesta, și avem deja proiecte pentru aproximativ 2.000 de megawați până la finalul lui 2026. Toate acestea vor duce, în mod natural și sănătos, la scăderea prețurilor”, a explicat el.
Ministrul a reiterat că nu anticipează creșteri de preț mai mari de 10% după eliminarea plafonărilor, dar a precizat că autoritățile rămân prudente. „Săptămâna viitoare vom avea o discuție finală pe acest mecanism. Dacă vedem riscul unei creșteri mai abrupte, vom lua în calcul intervenția în piață, inclusiv printr-un mecanism de plafonare a adaosului pe lanțul de producție, transport și distribuție”, a spus Ivan.
Întrebat despre schimbările pentru prosumatori în 2026, ministrul Energiei a precizat că legea prosumatorului, adoptată anul trecut de Parlament, a fost retrimisă de președintele României pentru reanalizare. „A venit cu o formă mai echilibrată și mai complexă”, a concluzionat Bogdan Ivan, în cadrul conferinței.