Președintele Nicușor Dan și-a exprimat optimismul în legătură cu continuarea actualei coaliții de guvernare, chiar dacă a recunoscut că aceasta stă "ceva mai rău decât stătea acum şase-şapte luni".
"Eu cred că mandatul pe care l-au dat românii a fost de a păstra o direcţie pro-occidentală, pro-europeană, pro-transatlantică pentru România şi cred că fiecare din partidele care îşi asumă această direcţie au responsabilitate faţă de votul pe care l-au primit. Cum o să decurgă negocierile dintre ei, persoane, nu pot să anticipez", a spus Nicușor Dan, la finalul Consiliului European informal de la Bruxelles.
Şeful statului a subliniat că există o preocupare privind stabilitatea ţării: "Ceea ce pot să spun în momentul de faţă este că observ la fiecare din aceste partide dorinţa, responsabilitatea de a continua să fie la guvernare. Într-adevăr, faţă de acum şapte-opt luni, când vorbeam acum şapte-opt luni cu reprezentanţii mediului financiar, firme, fonduri de investiţii care au împrumutat România.
Acum şapte-opt luni frica lor era de partea financiară, de partea fiscală, faptul că România se duce într-o eventuală spirală de dobânzi din care să nu poată să iasă. Acum, în momentul ăsta, nu mai au această frică, cumva fiscal România s-a stabilizat. În schimb există, primesc întrebarea asta, există îngrijorarea lor cu privire la stabilitate. Deci coaliţia stă ceva mai rău decât stătea acum şase-şapte luni, dar sunt optimist că, cu responsabilitate o să continue", a afirmat preşedintele.
Întrebat despre scandalul de plagiat care îl vizează pe ministrul Justiției, Radu Marinescu, Nicușor Dan a spus că are bătălii mai importante în care să se implice, enumerând aici justiţia şi evaziunea fiscală:
"Sunt multe bătălii de dus, asta e opina mea. Noi am avut o perioadă, anii '90-2000, în care era o obişnuinţă în universităţile din România, pentru o parte dintre profesorii îndrumători, să îndrume oamenii să ia de aici, să ia de acolo... plagiat. O parte dintre oamenii ăştia sunt parte din elita politică a Romaniei de azi. Nu există o contrapondere politică faţă de această realitate. Eu, ca să vă spun foarte tranşant, sunt bătălii mai importante cum ar fi justiţia, evaziunea fiscală, un proiect economic pentru România, în care eu doresc să mă implic", a declarat Nicuşor Dan, la Bruxelles.
Declarațiile preşedintelui vin în contextul în care tot mai multe critici au apărut în interiorul PSD la adresa premierului Ilie Bolojan.
Sorin Grindeanu i-a reproşat premierului, miercuri, la Antena 3 CNN, lipsa de flexibilitate în luarea deciziilor şi ignorarea unor propuneri cu care au venit colegii din Coaliţie. "Nu tot timpul ești deținătorul adevărului absolut, mai există și alții care pot gândi bine", i-a transmis Grindeanu lui Bolojan.
Președintele PSD a mai precizat că analiza în interiorul partidului privind soarta Coaliţiei "durează până după buget".