Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica gestionează o finanțare de 51,7 milioane de euro din componenta REPowerEU a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), destinată modernizării, eficientizării și digitalizării Rețelei Electrice de Transport. Banii sunt împărțiți între trei investiții majore, dintre care una este deja finalizată, iar celelalte două avansează în ritm accelerat.
Cea mai amplă componentă a finanțării, de 29,557 milioane de euro, vizează instalarea de centrale fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei în 29 de stații electrice de transformare – aproximativ 35% din totalul stațiilor gestionate de companie. Puterea instalată a centralelor fotovoltaice va ajunge la 11,25 MW, iar capacitatea de stocare la 19,10 MWh, la o putere de 5 MW.
Scopul investiției este reducerea cu 50% a consumului de energie electrică din rețea al acestor stații, prin acoperirea serviciilor interne – răcirea transformatoarelor, iluminat, sisteme de climatizare – din surse proprii.
Montarea panourilor fotovoltaice a fost deja finalizată în șase stații: cinci aparțin Sucursalei Teritoriale de Transport Craiova – Târgu Jiu Nord, Craiova Nord, Ișalnița, Turnu Severin Est și Calafat – iar una, Stația FAI, aparține Sucursalei Teritoriale Bacău.
Toate cele șase sunt stații de transformare de 220/110 kV, unele cu trepte suplimentare de tensiune la 20, 10 sau 6 kV. În alte 13 stații se desfășoară lucrări, iar 16 se află în faza de proiectare, urmând ca execuția să fie inițiată în perioada următoare.
Lista completă a stațiilor care vor primi instalații fotovoltaice și de stocare cuprinde, pe lângă cele șase deja finalizate, următoarele locații: Gutinaș, Roman Nord, București Sud, Domnești, Fundeni, Ghizdaru, Gura Ialomiței, Pelicanu, Stâlpu, Târgoviște, Teleajen, Brazi Vest, Turnu Măgurele, Gădălin, Lacu Sărat, Constanța Nord, Tulcea Vest, Medgidia Sud, Isaccea, Bradu, Iernut, Paroșeni și Peștiș.
Proiectul are un caracter inovator prin natura sa off-grid – sistemele sunt concepute exclusiv pentru autoconsum, fără injectare în rețea, cu respectarea regulilor de unbundling prevăzute de Directiva europeană 2019/944. Energia produsă va fi utilizată direct pentru consumul intern al stațiilor, iar surplusul va fi stocat în baterii pentru utilizare ulterioară în același scop.
Dincolo de reducerea dependenței de energia achiziționată de pe piață și de optimizarea costurilor operaționale, instalațiile au și un rol strategic: asigură funcționarea autonomă a stațiilor în cazul unor avarii sau al eventualelor proceduri de restaurare a sistemului, când alimentarea neîntreruptă a serviciilor interne devine vitală.
A doua componentă a finanțării, în valoare de 13,79 milioane de euro, vizează retehnologizarea filialei SMART SA, care asigură mentenanța Rețelei Electrice de Transport. Cu banii din PNRR, SMART SA a achiziționat 355 de utilaje și echipamente moderne, distribuite pe 46 de tipuri – de la platforme pentru lucru la înălțime până la truse de scule pentru intervenții.
Toate echipamentele au fost deja recepționate și sunt în utilizare, iar proiectul se află în etapa de monitorizare și centralizare a datelor. Ținta este reducerea cu 50% a duratei medii a intervențiilor în rețea.
A treia investiție, în valoare de 8,44 milioane de euro, a fost finalizată la sfârșitul lunii martie. Filiala de telecomunicații TELETRANS a construit și operaționalizat un centru de date modern, dedicat consolidării securității cibernetice a Rețelei Electrice de Transport.
Investiția cuprinde modernizarea rețelei de comunicații – echipamente și software – și urmărește creșterea rezilienței rețelei electrice și a Sistemului Electroenergetic Național la atacurile cibernetice. Echipamentele achiziționate vor ridica nivelul de disponibilitate tehnică a infrastructurii de fibră optică la 99,5%, contribuind direct la stabilitatea în funcționare a SEN.