Preţurile carburanţilor continuă să crească din cauza războiului din Orient. Vineri dimineață, motorina a ajuns la 9,05 lei pe litru, iar benzina la 8,60 pe litru.
Vineri dimineață, litrul de motorină standard a depășit la unele stații de alimentare din Capitală acel prag de 9 lei.
Prețurile pentru litrul de motorină sunt cuprinse între 8,79 lei și 9,05 lei, însă scumpiri vedem și în ceea ce privește benzina. Prețurile benzinei sunt cuprinse între 8,31 lei și 8,60 lei.
Față de luna trecută avem o scumpire a benzinei de 7,5% ceea ce înseamnă că pentru un plin de 50 litri plătim cu aproximativ 30 lei în plus, iar în cazul motorinei pentru un plin plătim cu aproximativ 38 lei în plus, cele mai semnificative creșteri de preț fiind înregistrate în ultimele două săptămâni.
Pentru acest prag de 9 lei au fost avertismente lansate de către experții în energie din România încă de la începutul conflictului în Orientul Mijlociu, iar pragul de 9 lei a fost primul scenariu.
S-au făcut scenarii și cu privire la prețuri care ar putea să depășească 10 lei.
Vineri dimineață barilul de petrol se menține în jurul pragului de 100 dolari pe baril.
Ministerul Finanțelor a propus, joi, extinderea sprijinului pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină până la finalul anului 2026. Astfel, potrivit unui comunicat de presă, sprijinul ar putea ajunge la peste 650 de milioane de lei pentru peste 6.200 de operatori economici.
Premierul României, Ilie Bolojan, a declarat joi seara, după şedinţa în care a fost adoptat bugetul pentru anul 2026 de Guvern, că preţul la carburanţi nu poate fi blocat şi a subliniat că efectele vor fi şi mai mari dacă războiul din Iran va continua.
"Dacă facem o comparaţie cu ceea ce se întâmplă în piaţa noastră, vedem că preţurile la reţelele de benzinării din România au crescut de-adevărat, pentru că, v-am spus, nu le putem bloca, suntem nişte pieţe globale, dar au crescut într-o manieră ponderată şi ceea ce facem în acest moment este să analizăm ceea ce se întâmplă zi de zi în piaţă şi, în mod evident şi nu trebuie să ne ascundem, cu cât acest conflict se prelungeşte, cu cât extinderea lui afectează mai multe rafinării, afectează transportul din zona Golfului, cu atât efectele lui vor fi mai mari şi nu sunt astăzi uşor de prevăzut, pentru că, cu toate măsurile care sunt luate de ţările care au disponibilităţi – de exemplu: creşterea producţiei de către ţările OPEC sau disponibilizarea unor resurse din stocuri... ele, aşa cum vedeţi creează mişcări de preţuri în piaţă, dar nu pot fi estimate. În condiţiile în care în zilele următoare vom constata că există o dinamică a acestor preţuri care se duce în creştere în continuare, vom analiza care sunt măsurile pe care le putem lua care ar putea limita, subliniez, dar nu anula, pentru că nu putem face acest lucru – aceste creşteri în aşa fel, încât ele să fie suportabile pentru cetăţenii ţării noastre şi pentru economia noastră", a declarat Bolojan.