Antena 3 CNN Show Showbiz Răsturnare de situație în cazul morții fotomodelului Constantin Toma. S-a depus plângere penală

Răsturnare de situație în cazul morții fotomodelului Constantin Toma. S-a depus plângere penală

Un medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Prahova este implicat într-un dosar de abuz în serviciu. Doctorul este acuzat de familia unei victime că ar fi ars hainele fostului fotomodel de culoare Costantin Toma, găsit spânzurat în vila sa din Ploieşti, fără să existe o ordonanţă a procurorului de caz în acest sens.

Cazul morţii suspecte a fostului fotomodel de culoare Constantin Toma, găsit spânzurat în vila sa din Ploieşti la finalul lunii octombrie, se complică de la o zi la alta. Beatrice Comăniceanu, avocatul familiei Toma, a depus o plângere pe numele medicului legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Prahova, care a realizat autopsia cadavrului lui Constantin Toma.

”Am făcut o plângere penală împotriva medicului legist care a ars hainele fără să existe o ordonanţă dată de procuror în acest sens, care este înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti. Este cercetare pentru abuz în serviciu. Legea spune clar că hainele trebuie conservate până se pronunţă instanţa”, a declarat pentru ”Adevărul” avocatul Beatrice Comăniceanu. Potrivit avocatului, medicul legist ar fi ars pantalonii pe care îi purta Constantin Toma în ziua în care a fost găsit spânzurat. Pantalonii şi lenjeria intimă a bărbaţilor sunt probe concludente în caz de sinucidere prin spânzurare, susţine avocatul. ”La bărbaţi, în momentul în care se spânzură, se declanşează erecţia. Aveam nevoie să vedem urmele de pe interiorul pantalonilor”, a declarat Beatrice Comăniceanu. Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a confirmat că în acest caz s-a început urmărirea penală in rem (pentru faptă), scrie adevarul.

Subiecte în articol: Răsturnare de situație
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Fumul degajat de incendiul din Bucureşti este toxic! Precizările ISU şi ANM