Antena 3 CNN Externe Reședința ambasadorului SUA la Moscova, atacată de un grup de tineri

Reședința ambasadorului SUA la Moscova, atacată de un grup de tineri

Persoane neidentificate au aruncat mai multe petarde în reşedinţa ambasadorului SUA la Moscova marţi seara, lansând concomitent pliante prin care cereau ca Statele Unite să-şi retragă bazele de pe teritoriul Europei, trei persoane fiind reţinute în urma acestei acţiuni, despre care poliţia moscovită susţine că a fost neautorizată, a relatat agenţia de presă TASS în pagina sa electronică, citând o sursă poliţienească. 

"Trei tineri au fost reţinuţi pentru mitingul neautorizat în centrul Moscovei", a indicat interlocutorul agenţiei ruse de presă, confirmând astfel informaţiile difuzate anterior de presă. Potrivit acestora, un grup de tineri a organizat marţi seara în faţa reşedinţei ambasadorului SUA o acţiune neautorizată de protest, în cadrul căreia au împărţit pliante şi au aruncat cu petarde în imobil. Unul dintre participanţi chiar s-a legat cu cătuşele de gardul reşedinţei. 

În acest context, publicaţia Vzgliad aminteşte că la 7 octombrie un apel telefonic a alertat poliţia din Moscova că în interiorul Ambasadei SUA fusese amplasat un dispozitiv exploziv. În cele din urmă, alerta s-a dovedit a fi falsă, iar poliţia a dat de urmele individului care sunase. 

După declanşarea crizei ucrainene în toamna anului 2014, responsabili de la Washington au denunţat că nivelul de hărţuire a diplomaţilor americani în post la Moscova a crescut pe fondul deteriorării relaţiilor dintre Statele Unite şi Rusia, potrivit presei internaţionale. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: SUA Moscova Rusia resedinta atac
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord