Antena 3 CNN Actualitate Şofer baricadat ore în şir în maşină, scos cu forţa de mascaţi, în Târgovişte

Şofer baricadat ore în şir în maşină, scos cu forţa de mascaţi, în Târgovişte

Un şofer prins de radar în cartierul Priseaca din Târgovişte s-a baricadat în maşină pentru câteva ore, iar poliţiştii rutieri au cerut ajutorul mascaţilor, care l-au scos cu forţa din maşină şi l-au încătuşat.

de Alin Tarnovschi    |   

Totul s-a întâmplat, astăzi, în cartierul Priseaca din Târgovişte, acolo unde şoferul a fost surprins de un echipaj al Poliţiei Rutiere în timp ce circula cu o viteză peste limita admisă.

Poliţiştii l-au tras pe dreapta pe şofer, însă acesta a refuzat să comunice cu agenţii şi s-a baricadat în maşină.

Timp de două ore, bărbatul a stat în maşină, refuzând să deschidă geamul, să vorbească cu poliţiştii sau să coboare din maşină.

Astfel, poliţiştii au cerut ajutorul colegilor de la Serviciul de Acţiuni Speciale. Mascaţii au intervenit la faţa locului şi în mai puţin de un minut au reuşit să îl scoată pe bărbat din maşină.

Acesta a fost pus la pământ şi încătuşat.

"La data de 10 februarie a.c., polițiștii din cadrul Briroului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național 72A, pe raza localității Priseaca, un autoturism condus de un barbat de 47 de ani, din municipiul București.

În urma verificarilor efectuate, polițiștii au constatat ca șoferul figurează în bazele de date ale Poliției Române ca având permisul de conducere anulat.

La solicitarea polițiștilor de a-i însoți la sediul Poliției pentru efectuarea unor veroficari, șoferul a refuzat și s-a blocat in autoturism.

Având în vedere refuzul bărbatului de a se conforma solicitărilor polițiștilor, politistii au procedat, conform prevederilor Legii nr. 218/2002 privind organizarea si funcționarea Poliției Romane, la scoaterea acestuia din autovehicul, prin spargerea geamului lateral, și conducerea la sediul Politiei, urmand sa fie dispuse măsurile legale în consecință", se arată într-o informare a Poliţiei.

Subiecte în articol: Targoviste mascati
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Programul magazinelor mari din România, de Paște