Antena 3 CNN Actualitate Social Tăierea burselor pentru elevi provoacă dezastru în educație. Guvernul vrea să le ia banii și celor săraci: „E ucigător”

Tăierea burselor pentru elevi provoacă dezastru în educație. Guvernul vrea să le ia banii și celor săraci: „E ucigător”

Raluca Măndoiu
2 minute de citit Publicat la 18:25 14 Aug 2025 Modificat la 18:33 14 Aug 2025
Guvernul vrea să le ia banii copiilor cu părinţi divorţaţi, celor adoptaţi sau nerecunoscuţi de tată. FOTO: Getty Images

Guvernul vrea să le ia banii copiilor cu părinţi divorţaţi, celor adoptaţi sau nerecunoscuţi de tată. Politicienii plănuiesc să taie definitiv bursele monoparentale şi să le limiteze pe cele de merit. Astfel, doar 15% dintre elevii unei clase vor mai primi bani pentru mediile generale de peste 9. Afectaţi vor fi şi copiii din familii defavorizate, care primesc bursă socială. Executivul creşte pragul de venit, în aşa fel încât să acorde cât mai puţine ajutoare. 

Lucian este divorţat şi are un fiu în vârstă de 10 ani, pe care îl creşte singur, după ce fosta soţie a plecat din ţară şi nu a vrut să mai ştie nimic de ei.

Lucian „Am două job-uri. Alerg de dimineaţă până seara ca să pot să-i ofer măcar strictul necesar copilului. Părerea mea, ar fi trebui să înceapă cu pensiile lor speciale.”

Dacă Guvernul va tăia bursa monoparentală, fiul lui Lucian va rămâne fără cei 300 de lei pe care îi primea lunar. În aceeaşi situaţie vor fi toţi copiii care au părinţii divortaţi ori sunt înfiaţi doar de un părinte sau nu sunt recunoscuţi de tată.

Iuliana Constantinescu, Asoc. Părinţilor - Liceul L. Blaga: Deşi încercăm să înţelegem nevoia de austeritate bugetară, nu înţelegem de ce se taie de la copii, nu înţelegem de ce educaţia e prima sacrificată.”

Ciprian Necula, sociolog:Un stat care trebuie să îşi schimbe Constituţia, căci în Constituţia României se spune: „România e un stat social, care are grijă de toate grupurile care există aici”.”

Și copiii cu burse sociale sunt afectați

Afectaţi sunt şi copiii care primesc burse sociale, în valoare de 300 de lei. În prezent, sunt oferite celor care provin din familii unde venitul lunar pe membru nu depăşeşte valoarea salariului minim pe economie. Guvernul vrea să coboare pragul până la jumătate, astfel încât să se încadreze cât mai puţini elevi.

Ciprian Necula, sociolog: Fără acest ajutor, ei vor rămâne captivi într-un cerc vicios a condiţiei sociale în care s-au născut sau au crescut. Acești 300 lei ar putea serios să contribuie la performanţa şcolară a unor elevi.”

În aceste condiţii creşte riscul abandonului şcolar care va costa statul mai mult decât crede că economiseşte prin noile măsuri de austeritate.

Marian Staș, expert în educaţie: Pierderea în sistem e undeva în jur de 15-16 miliarde de euro. Prin urmare, e o pierdere de 5-6% din PIB, ceea ce e ucigător.”

Guvernul vrea şi mai puţine burse de merit. Doar primii 15% dintre elevii unei clase, cu medii peste 9, ar urma să mai primească lunar cei 450 de lei.

Iuliana Constantinescu, Asoc. Părinţilor - Liceul L. Blaga:Acei bani erau folosiţi pentru susţinerea educaţiei copiilor, pentru că ştim cu toţii foarte bine că în România învăţământul nu e gratuit, aşa cum prevede legea.”

Cât despre bursele de excelenţă, acestea deja au fost tăiate. David Anghel, cel mai bun elev matematician din lume, susţine că acel sprijin financiar era motivant.

David Anghel: Se simte bine să fii apreciat, premiat pentru toată munca depusă. Sunt mii de ore de muncă, iar ţara ta îşi bate joc de tine: iţi taie bursele.”

Intacte rămân deocamdată doar bursele pentru elevii cu unul sau ambii părinţi decedaţi şi cele pentru şcolarii cu probleme medicale.

Etichete: burse elevi guvern
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole