Antena 3 CNN Actualitate Tânără însărcinată, găsită inconştientă pe o stradă din Drobeta-Turnu Severin: "Respira foarte greu"

Tânără însărcinată, găsită inconştientă pe o stradă din Drobeta-Turnu Severin: "Respira foarte greu"

O tânără însărcinată, în vârstă de 21 de ani, a fost găsită inconştientă pe o stradă din Drobeta-Turnu Severin de un echipaj de jandarmi.

de Alin Tarnovschi    |   

Tânăra însărcinată s-a prăbuşit pe stradă, în Drobeta-Turnu Severin, noaptea trecută, atunci când temperatura de afară era de 3-4 grade Celsius.

Un echipaj al Jandarmeriei a trecut prin zonă şi a oprit pentru a observa cine e persoana întinsă pe trotuar. Astfel, jandarmii s-au apropiat de ea şi au descoperit că era o tânără, în vârstă de 21 de ani, care era şi însărcinată.

Jandarmii au sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi au cerut intervenţia unui echipaj medical, iar până la sosirea unei ambulanţe, cu ajutorul indicaţiilor primite prin telefon, au ajutat-o pe femeie.

"O tânără însărcinată căzută pe trotuar, salvată de jandarmi

Noaptea trecută, pe o stradă din Drobeta Turnu Severin, jandarmii aflați în serviciu au observat o persoană căzută pe trotuar. Au oprit mașina imediat și au mers lângă ea. O tânără însărcinată, de aproximativ 21 de ani, era întinsă pe trotuar, inconștientă. Colegii noștri au încercat să comunice cu ea, însă era imposibil. I-au verificat pulsul și au observat că respira foarte greu. Au sunat imediat la 112, cerând sprijin medical pentru salvarea femeii.

I-au prezentat operatorului toate simptomele tinerei însărcinate și au urmat toate indicațiile primite pentru a stabiliza starea femeii, până la sosirea ambulanței.

Când au ajuns medicii, jandarmii au ajutat la transportarea gravidei în ambulanță și au însoțit-o până la spital.

Acum, tânăra mămică este în stare stabilă și se află în afara pericolului", se arată în postarea de pe pagina de Facebook - Jandarmeria Română.

Subiecte în articol: Jandarmeria Romana
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ultima zi de vacanţă pentru politicieni. Urmează o lună grea