Incendiile din Spania continuă să facă ravagii, iar valul de căldură din Europa continuă. O a treia persoană a murit în Spania, iar Comisia Europeană a anunțat trimiterea de avioane cu apă în ţară pentru a stinge incendiile mortale, în timp ce și statele afectate din Balcani beneficiază de sprijin pentru combaterea incendiilor, scrie The Guardian.
Un pompier voluntar a murit în timp ce încerca să stingă un incendiu în regiunea Castilia și León, au transmis autoritățile joi, la două zile după ce un alt voluntar și-a pierdut viața în aceeași zonă. Luni, un român a murit în apropiere de Madrid, încercând să salveze 20 de cai dintr-un grajd cuprins de flăcări.
"Moartea ne lovește din nou cu pierderea unui al doilea voluntar în León", a declarat joi premierul spaniol Pedro Sánchez.
Acesta le-a mulțumit "eroilor" care apără populația de incendii și a avertizat că "amenințarea rămâne extremă".
În Patras, al treilea oraș ca mărime din Grecia, pompierii au reușit să stingă un incendiu de vegetație care a afectat periferia orașului, determinând evacuarea unui spital de copii și a unui azil de bătrâni. Potrivit presei locale, un tânăr de 19 ani ar fi recunoscut că a provocat incendiul și se numără printre mai mulți suspecți reținuți.
Purtătorul de cuvânt al serviciului grec de pompieri, Vasilios Vathrakoyannis, a declarat că situația generală s-a îmbunătățit după o noapte de luptă intensă, dar că riscul de incendii rămâne foarte ridicat în majoritatea regiunilor.
"Ne așteaptă o zi foarte dificilă", a spus el.
Spania a mobilizat 1.000 de soldați și 50 de mijloace aeriene pentru combaterea incendiilor, devenind a cincea țară în decurs de o săptămână care activează mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene. Comisia Europeană a transmis că două avioane de stingere staționate în Franța vor fi trimise în Spania joi.
Grecia urmează să primească două elicoptere suedeze staționate în Bulgaria, ca parte a mecanismului activat marți, în timp ce Bulgaria, Albania și Muntenegru, unde un soldat a murit în timp ce încerca să stingă un incendiu din apropierea capitalei, beneficiază, de asemenea, de sprijinul pompierilor din alte state membre UE.
Mecanismul de protecție civilă al UE, care coordonează reacțiile în caz de criză - de la războaie la dezastre naturale - a fost activat de 16 ori în acest sezon de incendii. Comisia Europeană a precizat că numărul activărilor din 2025 a atins deja nivelul înregistrat pentru întregul sezon de incendii din 2024.
Potrivit datelor oficiale, incendiile de vegetație au distrus peste 500.000 de hectare de teren în Europa de la începutul anului, cu 134% mai mult decât media ultimelor două decenii. Săptămâna trecută, Franța s-a confruntat cu cel mai grav incendiu de vegetație de la 1949.
Cei doi pompieri spanioli decedați foloseau motocositoare pentru a crea bariere în vegetație și a încetini înaintarea focului, când au fost surprinși de flăcări marți după-amiază, a relatat ziarul El País. Incendiul este pe cale să devină unul dintre cele mai mari din istoria recentă a Spaniei.
Vânturile puternice și schimbătoare au contribuit la răspândirea flăcărilor, care i-au încercuit pe cei doi. Unul dintre bărbați a murit în câteva ore, iar celălalt, cu arsuri pe 85% din corp, a decedat după o zi de spitalizare.
Alte șase persoane sunt spitalizate în regiune cu arsuri și răni grave, potrivit presei locale.
Aceste incendii devastatoare au loc în contextul unui val de căldură extremă care afectează sudul Europei, cu temperaturi record pe întregul continent, intensificate de poluarea cu combustibili fosili care captează căldura solară și încălzesc planeta și care a uscat vegetația, făcând-o extrem de inflamabilă.
"Este clar că schimbările climatice intensifică gravitatea incendiilor, dar nu putem aștepta ca reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră să fie singura soluție", a spus Eduardo Rojas Briales, expert forestier la Universitatea Politehnică din Valencia și fost director general adjunct al FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură).
El a cerut politici suplimentare, cum ar fi gestionarea nivelului de vegetație uscată, crearea de zone-tampon prin refolosirea terenurilor abandonate și utilizarea arderilor controlate.
"Nu avem altă opțiune decât să construim peisaje care să fie cu adevărat rezistente la incendii", a spus el.
Un raport publicat joi de XDI, un grup de analiză a riscurilor climatice, arată că, din cauza crizei climatice, riscul ca infrastructura să fie deteriorată de incendii forestiere s-a dublat din 1990 în Franța, Italia, Grecia, România și Bulgaria. Raportul avertizează că riscul va continua să crească în anii următori.
"Ne întrebăm cu toții cât de rău mai poate deveni.Potrivit celor mai recente analize ale noastre, foarte rău", a spus Karl Mallon, directorul departamentului de știință și tehnologie al XDI.