Meteorologii prognozează o vreme geroasă şi pentru Municipiul Bucureşti, în acest weekend, cu cer variabil, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi temperaturi scăzute, până marţi dimineaţa.
Astfel, în perioada 9 ianuarie, ora 10:00 - 10 ianuarie, ora 8:00, în Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, iar spre dimineaţă va creşte probabilitatea pentru precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), ce pot favoriza depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi cuprinsă între -2 şi zero grade.
Potrivit sursei citate, de sâmbătă dimineaţa până duminică, la ora 8:00, cerul va fi mai mult noros şi, temporar, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, urmând să se depună strat de zăpadă, mai ales noaptea, în jurul a 5 cm. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, în timp ce minima va oscila între -5 şi -4 grade.
De asemenea, în intervalul 11 ianuarie, ora 8:00 - 12 ianuarie, ora 8:00, vremea va deveni deosebit de rece în Bucureşti, cerul va fi noros şi va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi ajunge la cel mult -2 grade, iar cea minimă la -5 grade.
Totodată, între 12 ianuarie, ora 80:00, şi 13 ianuarie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece, iar cerul va fi variabil şi vântul va sufla slab până la moderat. Maxima termică se va situa în jurul valorii de -1 grad, în timp ce minima va fi ajunge la -10 grade.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 9 ianuarie ora 10:00 - 13 ianuarie, ora 10:00, Municipiul Bucureşti se va afla sub incidenţa unui mesaj de informare meteorologică ce vizează vreme deosebit de rece, precipitaţii mixte şi polei, ninsori şi strat de zăpadă.