Adelina Miron este redactor în echipa editorială a site-ului antena3.ro începând cu luna mai 2021.
Pasionată de scris şi de fotografie, Adelina Miron a studiat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.
În timpul liber, Adelina străbate Bucureştiul cu aparatul foto în căutare de poveşti. De asemenea, îi place să participe la evenimente culturale, dar şi să facă drumeţii pe munte.
Actualitate
12 Iul, 21:15
Un șofer a rupt parapetul de protecție al unui pod și a căzut cu mașina de la 10 metri, în albia râului Cracău, în comuna Bodești, județul Neamț, după ce s-a urcat băut la volan.
O femeie care are nevoie de cârje pentru a se deplasa a îndrăznit să se aventureze în Piatra Craiului, însă condiția fizică nu i-a permis să meargă mai departe de Refugiul Diana.
Judecătoarea Adina Daria Lupea, de la Curtea de Apel Cluj, a transmis astăzi că masca de protecție nu va mai fi obligatorie în sala sa de judecată, începând cu luna septembrie. Judecătoarea spune că nu a purtat mască în timpul ședințelor pe care le-a condus în pandemie.
Oprirea furnizării de agent termic în perioada sezonului rece va fi interzisă, după ce președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi legea care conține această prevedere.
Ioniță de la Clejani este urmărit penal pentru amenințare, după ce l-ar fi avertizat pe un reporter, aflat în fața secției de poliție, că îl va băga în portbagaj.
Mihai Voropchievici a vorbit la „Adevăruri ascunse” despre cea mai mare provocare cu care nativul fiecărei zodii se va confrunta în viață. Cumpăna Leilor va fi la fel de mare care orgoliul lor. Vărsătorii pun prietenia înaintea relațiilor amoroase.
Florin Cîţu a primit, vineri seară, premiul de excelenţă ”Generaţia altfel”, la Gala premiilor Tineretului Național Liberal (TNL) ”Mircea Ionescu Quintus”. Acesta le-a transmis tinerilor că au de apărat un premier care își asumă niște măsuri care ”pe termen scurt s-ar putea să ne coste electoral”.
Cetăţeanul din Afganistan suspectat că a ucis un migrant în Timişoara, în luna aprilie a acestui an, a fost adus astăzi în România din Grecia. El a ajuns la Bucureşti şi va fi transportat la Timişoara.
Mama lui Raul, bărbatul care a ajuns grav rănit pe patul de spital și și-a pierdut soția, după ce un șofer i-a lovit din plin într-o stație de autobuz din Baia Mare, a oferit informații despre starea de sănătate a acestuia.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a spus vineri, la Ramnicu Vâlcea, după ce Florin Cîțu a precizat că s-a înscris în partid în 1990, că și el s-a înscris în partid în același an, însă a rămas membru al acestei formațiuni politice în toți acești 30 de ani.
O tânără a renunţat la haine şi a făcut topless pe capota maşinii aflată pe refugiu, pe sensul de mers Târgu Mureş -Sighişoara, în localitatea Acatari.
Mai multe organizații non-guvernamentale au anunțat un protest în fața Palatului Cotroceni, intitulat „Ieșim în stradă pentru Roșia Montană”, pe 11 iulie, la ora 19.00, în contextul în care dosarul Roșia Montană urmează să ajungă pe masa UNESCO pentru a se decide dacă va intra pe lista patrimoniului, iar Guvernul nu a avut până în prezent o poziție clară în favoarea înaintării dosarului.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis că liceele ar putea organiza examene de admitere din 2022, dacă noua lege a Educației va fi adoptată cel târziu la începutul anului viitor. Elevii ar putea opta fie pentru Evaluarea Națională, fie pentru examenele organizate de licee.
O româncă a calculat costurile unei vacanțe în Grecia, de două săptămâni, pentru două persoane. Aceasta a avut în vedere transportul, mâncarea, obiectivele turistice, cât și suvenirurile.
Nouă agenţi de la Secţia 16 Poliţie din Capitală au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în cazul tinerilor agresați pentru că au îndrăznit să atragă atenția forțelor de ordine că nu poartă măşti de protecţie în timpul pandemiei COVID-19.
DNA și DIICOT au anunțat astăzi că au trimis Curții Constituționale a României un memoriu în care susțin că reducerea vechimii de la 10 la 7 ani pentru accederea într-un post de procuror este un demers legislativ necesar.
Cristian Pipirigeanu, profesorul de la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida din Piatra Neamț, care și-a dat demisia după ce în spațiul public au apărut mesajele hărțuitoare și cu conotație sexuală pe care i le-a trimis unei eleve, a fost repus în drepturi de o instanță.
Jandarmerița Ana-Maria Florescu, condamnată de magistrații Tribunalului Militar Iași la doi ani și șapte luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, după ce un bărbat din Vatra Dornei a murit gazat cu spray lacrimogen de aceasta, a declarat în fața instanței că ea nu este singura vinovată în cazul decesului bărbatului și că a primit ordine de la colegii ei să acționeze în acest fel.