Antena 3 CNN Actualitate Florin Cîțu, premiat la Gala Tineretului Național Liberal: Premierul le-a cerut tinerilor din partid să-l apere

Florin Cîțu, premiat la Gala Tineretului Național Liberal: Premierul le-a cerut tinerilor din partid să-l apere

Florin Cîţu a primit, vineri seară, premiul de excelenţă ”Generaţia altfel”, la Gala premiilor Tineretului Național Liberal (TNL) ”Mircea Ionescu Quintus”. Acesta le-a transmis tinerilor că au de apărat un premier care își asumă niște măsuri care ”pe termen scurt s-ar putea să ne coste electoral”.

Florin Cîțu, premiat la Gala Tineretului Național Liberal: Premierul le-a cerut tinerilor din partid să-l apere
Sursa foto: Hepta
de Adelina Miron    |    09 Iul 2021   •   22:41

Florin Cîțu i-a îndemnat pe tineri să își asume riscuri, atâta timp cât acestea sunt ”bune pentru români”, și să nu facă compromisuri:

„Am urmărit premiile de până acum care arată ce aţi făcut pentru PNL în ultimul an şi jumătate şi pentru asta vă felicit. Aţi reuşit să faceţi din TNL cea mai puternică organizaţie de tineret din România, aţi reuşit ceea ce noi nu am reuşit, dar vom face după 25 septembrie. Când intri în politică, te hotărăşti să faci ceva şi asta e important, dar am văzut foarte mulţi care, după ce intră în politică, dispar de pe scena politică. Ei sunt în politică, dar dispar. Indiferent de riscuri, dacă ţi se spune că o măsură bună pentru români, asumă-ți-o pentru că este bună pentru români şi pentru că de aia intrăm în politică. 

Dacă ţi se spune că o măsură este bună pentru România, ajută tineretul, te costă electoral pe termen scurt, asumaţi-vă pentru că de aia intrăm în politică. Dacă nu, nu mai intrăm în politică. Acesta este mesajul acestei generaţii, ceea ce vrem noi să facem, ne asumăm totul până la capăt şi mergem şi le spunem tuturor că este ori varianta noastră, ori nu mai este o altă variantă. Mergem fără compromisuri. De aceea sunteţi generaţia altfel pentru că nu acceptaţi compromisuri. Altfel, veţi rămâne generaţia la fel şi sunt sigur că nu vreţi acest lucru”, a declarat Florin Cîţu.

Premierul a adăugat că tinerii liberali trebuie să îl apere pentru că „își asumă lucruri”:

„Trebuie să găsiţi energia să mergeţi mai departe, trebuie să găsiţi energia să luptăm mult mai bine în perioada următoare pentru că acum suntem la guvernare şi aveţi de apărat un premier care îşi asumă lucruri, chiar dacă unii spun că pe termen scurt s-ar putea să ne coste electoral, dar îşi asumă lucruri pentru că sunt bune pentru România şi sunt bune pentru viitorul României”, a mai declarat Florin Cîţu.

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu PNL premiat
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close