Antena 3 CNN Economic Auto După doi ani de la inaugurare şi o investiţie de 13 milioane euro, autostrada Turda-Gilău este în reparaţii

După doi ani de la inaugurare şi o investiţie de 13 milioane euro, autostrada Turda-Gilău este în reparaţii

După doi ani de la inaugurare şi o investiţie de 13 milioane euro, autostrada Turda-Gilău este în reparaţii
Sursa foto: Foto: Intact Images
24 Sep 2011   •   10:40

Autostrada Turda-Gilău este deja în reparaţii, deşi n-au trecut nici doi ani de când a fost inaugurată. O porţiune de aproape 500 de metri a fost afectată de inflitraţii. Un kilometru de autostradă a costat nu mai puţin de 13 milioane de euro.

Porţiunea de autostradă Gilău-Turda a fost inaugurată pe 1 decembrie 2009. Astăzi, o bandă de mers se află deja în lucru. Compania americană care a construit autostrada se ocupă de reparaţii.

Când a fost inaugurată, premierul a ţinut să îi felicite pe constructori pentru calitatea lucrărilor, deşi asfaltul încă nici nu se răcise bine. La fel de mândru era şi ministrul Transporturilor de atunci, Radu Berceanu.

Sumele alocate iniţial pentru acest proiect au fost suplimentate de mai multe ori. Aşa a ajuns statul să plătească pentru un singur kilometru de autostradă aproximativ 13 milioane de euro.




×
Subiecte în articol: reparatii costuri Radu Berceanu
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close