Antena 3 CNN Economic Auto Taxa auto ar putea fi redusă cu 30%. Sunt excluse maşinile cele mai poluante şi cele cu Euro 5

Taxa auto ar putea fi redusă cu 30%. Sunt excluse maşinile cele mai poluante şi cele cu Euro 5

Taxa auto ar putea fi redusă cu 30%. Sunt excluse maşinile cele mai poluante şi cele cu Euro 5
05 Iun 2011   •   16:27

Taxa de poluare auto ar putea fi redusă cu 30% comparativ cu nivelul actual indiferent de tipul de motorizare conform standardelor Euro, dar nu şi pentru maşinile dotate cu motor Euro 5, informează Mediafax.

Potrivit proiectului ordonanţei de modificare a taxei auto, în cazul maşinilor cu motor Euro 5  taxa va rămâne nemodificată. Totodată, pentru maşinile cele mai poluante din categoria non-euro, cuantumul taxei va fi redus mai puţin sau deloc.
   
Actul normativ introduce o nouă grilă de calcul a taxei auto în funcţie de capacitatea cilindrică a maşinilor, pentru autovehicule încadrate în categoria M1, respectiv a vehiculor concepute şi construite pentru transportul de pasageri care au, în afara scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune.
   
Coeficienţii taxei calculate pe baza acestui indicator vor scădea astfel uniform cu 30% pentru maşinile cu motor Euro 4, Euro 3, Euro 2, Euro 1 şi non-euro, indiferent de capacitatea cilindrică, cu excepţia maşinilor non-euro de 2.001-3.000 centimetri cubi, pentru care taxa scade doar cu 12%, şi de peste 3.000 centimetri cubi, unde taxa rămâne la acelaşi nivel.

Grila de calcul a taxei auto în funcţie de capacitatea cilindrică a maşinii relevă totodată că nici taxa auto percepută începând cu acest an pentru maşini Euro 5 nu va fi redusă, fiind menţinută la nivelul actual.

Surse oficiale, citate de Mediafax, au declarat că forma actuală a proiectului de ordonanţă nu modifică valorile şi pentru maşinile Euro 5 pe considerentul că taxa auto percepută în cazul acestora este deja la un nivel redus.
   
O decizie finală va fi luată într-o şedinţă viitoare a Guvernului.

 


×
Subiecte în articol: taxa auto taxa taxa de poluare ordonanta
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close