Antena 3 CNN Economic Biz News Europa e pe un butoi de pulbere, iar Grecia a aprins chibritul. Oficialii europeni se pregătesc pentru dezastru

Europa e pe un butoi de pulbere, iar Grecia a aprins chibritul. Oficialii europeni se pregătesc pentru dezastru

Europa e pe un butoi de pulbere, iar Grecia a aprins chibritul. Oficialii europeni se pregătesc pentru dezastru
Sursa foto: Foto: The Telegraph
de O.P.    |    25 Mai 2012   •   06:15

Chiar dacă îşi anunţă constant sprijinul pentru rămânerea Greciei în zona euro, statele Uniunii Europene nu mai ascund că se pregătesc şi pentru o eventuală despărţire.

Costul ieşirii Greciei din uniunea monetară este evaluat la cel puţin 50 de miliarde de euro, dar urmările unui asemenea seism economico-politic nu pot fi, de fapt, prevăzute.

La Bruxelles, liderii Uniunii Europene au anunţat că vor ajuta Grecia să păstreze moneda euro, dar numai dacă îşi îndeplineşte obligaţiile asumate. Elenii, însă, nu prea mai ştiu ce să aştepte şi să spere de la Uniune. 

Potrivit sondajelor, majoritatea covârşitoare a grecilor doreşte să rămână în zona euro. Şi totuşi, alegerile de luna viitoare ar putea aduce pe primul loc partidul de stânga Syriza, care refuză austeritatea în numele demnităţii naţionale.

Victoria stângii radicale ar opri imediat finanţarea externă, ceea ce ar lăsa Grecia fără bani în cel mult două luni. Falimentul şi ieşirea sau excluderea din zona euro nu ar mai putea fi evitate. Statele europene se pregătesc deja pentru acest deznodământ care, potrivit Băncii Federale Germane, ar pune probleme "uriaşe, dar controlabile".

Alţii sunt mai puţin optimişti: indicele activităţii economice din Uniunea Europeană a coborât la nvielul minim din ultimii trei ani, iar euro scade zi de zi faţă de dolar.




×
Subiecte în articol: grecia zona euro criza Grecia
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close