Antena 3 CNN Economic Biz News Vestea TERIBILĂ pe care a primit-o Ucraina de la S&P

Vestea TERIBILĂ pe care a primit-o Ucraina de la S&P

Vestea TERIBILĂ pe care a primit-o Ucraina de la S&P
Sursa foto: Foto: Mashable.com
de O.P.    |    21 Feb 2014   •   10:50
PROTESTE UCRAINA: Ucraina ar putea intra în încetare de plăţi după acutizarea crizei politice din ţară, avertizează agenţia Standard & Poor's (S&P), care a retrogradat vineri ratingul guvernului de la Kiev pentru a doua oară în trei săptămâni, la nivelul "CCC".

TOTUL DESPRE PROTESTELE DIN UCRAINA, AICI

S&P a menţinut perspectiva negativă asupra ratingului Ucrainei, acuzând un risc ridicat ca guvernul condus de preşedintele Victor Ianukovici să nu îşi poată onora obligaţiile financiare, transmite Bloomberg.

"Considerăm acum că este probabil ca Ucraina să intre în încetare de plăţi fără o schimbare a situaţiei în bine, la care nu ne aşteptăm", scriu analiştii S&P.

Agenţia a coborât ratingul guvernului ucrainean şi pe 28 ianuarie, la nivelul "CCC+", după demisia premierului Mikola Azarov şi suspendarea liniei de finanţare de 15 miliarde de dolari oferită de Rusia la finele anului trecut pentru a-l determina pe Ianukovici să se retragă dintr-un acord de liber schimb cu UE şi să rămână în sfera de influenţă a Moscovei.

 

×
Subiecte în articol: Proteste Ucraina proteste kiev
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close