Antena 3 CNN Economic Companii 5.000 de angajaţi Fiat, la un pas de a fi concediaţi

5.000 de angajaţi Fiat, la un pas de a fi concediaţi

5.000 de angajaţi Fiat, la un pas de a fi concediaţi
Sursa foto: fiat
24 Mar 2010   •   13:27

Fiat intenţionează să concedieze 5.000 de angajaţi în Italia, peste cifrele anunţate anterior, şi ar putea exclude din grup încă din această vară operaţiunile din industria automobilelor într-o companie separată, mai devreme decât se anticipa, transmite Reuters.

Potrivit ziarului italian La Repubblica, Fiat va anunţa reducerile de personal pe 21 aprilie, odată cu prezentarea planului strategic pentru perioada 2010-2014.

Concedierile ar putea afecta fabricile de maşini din Italia şi reprezintă 15% din cei 30.000 de angajaţi ai liniilor de asamblare autohtone.

Acţiunile Fiat au crescut la maximul ultimelor două luni în urma apariţiei informaţiilor şi urcau cu peste 4% la jumătatea şedinţei.

Fiat a preluat în 2009 20% din acţiunile companiei americane Chrysler pentru a-şi consolida prezenţa pe plan internaţional. Compania a programat oficial 1.500 de concedieri la fabrica siciliană Termini Imerese, care se va închide la 31 decembrie, şi alte 500 la unitatea Cassino.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Fiat concediere
Parteneri
El este următorul sfânt al României, propus pentru canonizare în 2025
x close