Antena 3 CNN Economic Companii CFR Marfă a fost vândută. Contractul de privatizare a companiei a fost semnat

CFR Marfă a fost vândută. Contractul de privatizare a companiei a fost semnat

CFR Marfă a fost vândută. Contractul de privatizare a companiei a fost semnat
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    02 Sep 2013   •   16:51

Ministerul Transporturilor a semnat, luni, contractul de privatizare a companiei CFR Marfă cu Grup Feroviar Român (GFR), companie controlată de omul de afaceri Gruia Stoica.

Contractul a fost semnat de Cristian Ghibu, preşedintele comisiei de privatizare şi secretar de stat în Ministerul Transporturilor, şi Sorin Chinde, director general al GFR. La ceremonie au participat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, şi Gruia Stoica, proprietarul GFR, potrivit reprezentanţilor Ministerului Transporturilor.

Presa nu a fost invitată la eveniment.
 
Cumpărătorul trebuie să notifice tranzacţia Consiliului Concurenţei, decizia din partea autorităţii de concurenţă putând fi pozitivă, pozitivă cu condiţii sau negativă, potrivit Mediafax.
 
GFR a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.
 
Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.
 
Actul normativ stabileşte că finalizarea tranzacţiei, constând în transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni, va fi realizată sub condiţia încheierii unui contract de escrow în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare de acţiuni.
 
Contractul de escrow va fi anexă la contractul de vânzare de acţiuni şi va avea ca obiect, în principal, plata de către cumpărător a 10% din preţul de cumpărare (90,49 milioane lei) în termen de două zile de la data contractului de escrow. Executivul nu indica însă un termen-limită pentru semnarea contractului de vânzare a acţiunilor.
 
Transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor majoritare la CFR Marfă este condiţionat totodată de "emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii" în conformitate cu dispoziţiile Legii concurenţei "şi/ sau emiterea unui asemenea document de către alte autorităţi de concurenţă competente".
 
Încheierea vânzării acţiunilor se va realiza de asemenea doar prin creditarea contului vânzătorului, statul român, cu întreaga sumă reprezentând preţul pachetului de acţiuni. 
 
Modalitatea de plată a acţiunilor va consta în încasarea integrală, la data finalizării tranzacţiei, de către vânzător a garanţiei de participare la licitaţie în valoare de 10 milioane euro, a celor 90 milioane lei din fondul escrow şi a diferenţei rămase până la preţul de vânzare.

 
 

×
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close