Antena 3 CNN Economic Companii Compania care scrie istorie. A depăşit toate recordurile şi va ajunge la o valoare de 1 TRILION de dolari

Compania care scrie istorie. A depăşit toate recordurile şi va ajunge la o valoare de 1 TRILION de dolari

Compania care scrie istorie. A depăşit toate recordurile şi va ajunge la o valoare de 1 TRILION de dolari
Sursa foto: Foto: business.financialpost.com
de O.P.    |    04 Apr 2012   •   08:38

Au început timid, dar au crezut în şansa lor de a schimba lumea. Acesta este secretul care stă în spatele celei mai puternice companii din lume, care scrie pe zi ce trece o nouă pagină de istorie.

Prognoza analiştilor pentru următoarele 12 luni este uluitoare! Preţul acţiunilor Apple va creşte cu mai bine de 60%, la 1.001 dolari pe acţiune, consideră Brian White, analist financiar la Topeka Capital Markets.

Această creştere impresionantă va fi generată de cererea tot mai mare pentru produsele Apple care urmează să fie lansate. Mai mult este luată în calcul şi extinderea Apple în China, dar şi lansarea companiei pe piaţa produselor TV.

În primele trei luni ale anului 2012, acţiunile au crescut cu mai bine de 50%, ridicându-se pentru prima dată peste cifra de 600 de dolari pe acţiune

În acest moment valoarea de piaţă a companiei este de 576 de miliarde de dolari, depăşindu-i cu mult pe cei de la Exxon Mobil, grupul petrolier care are o valoare de 410 miliarde de dolari.

Astfel, dacă se păstrează acest trend ascendent într-o previziune financiară îndrăzneaţă în următorii 10 ani compania va atinge valoarea de un trilion de dolari, scriu analiştii Bloomberg.





×
Subiecte în articol: companii Apple steve jobs
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close