Antena 3 CNN Economic Companii Directorul general al Ford a primit acţiuni în valoare de 13,8 MILIOANE de dolari pentru anul 2013

Directorul general al Ford a primit acţiuni în valoare de 13,8 MILIOANE de dolari pentru anul 2013

Directorul general al Ford a primit acţiuni în valoare de 13,8 MILIOANE de dolari pentru anul 2013
Sursa foto: Foto: Agerpres
09 Mar 2014   •   15:16
Directorul general al Ford Motor, Alan Mulally, a primit acţiuni ale grupului în valoare de 13,8 milioane de dolari, pentru performanţele producătorului auto din 2013, când profitul a urcat în America de Nord, iar vânzările au crescut în China, transmite Bloomberg, conform Mediafax.
Mulally a mai primit opţiuni de achiziţie pentru 613.747 de titluri, potrivit datelor depuse de Ford la comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC). Opţiunile de acţiuni, la un preţ de 15,37 dolari pe unitate, pot fi exercitate în următorii trei ani, în tranşe egale.
Directorul general nu poate vinde cele 882.353 de acţiuni Ford primite pentru activitatea de anul trecut până în martie 2016.
Al doilea mare producător auto din Statele Unite a obţinut anul trecut un profit net de 7,16 miliarde de dolari, în creştere cu 26%, iar acţiunile s-au apreciat cu 19%, sub avansul de 42% a titlurilor General Motors şi cel de 30% al indicelui Standard&Poor's 500.
Mulally, în vârstă de 68 de ani, va primi şi alte venituri pentru 2014, constând în salariu şi beneficii, sume care vor fi anunţate pe parcursul acestei luni.
Anul trecut au existat informaţii că Microsoft ar vrea să îl atragă pe Mulally pentru funcţia de director general, dar acesta a spus că va rămâne la Ford cel puţin până în decembrie 2014.
De la plecarea sa de la Boeing la Ford în 2006, Mulally a coordonat redresarea  producătorului auto, evitând solicitarea de sprijin guvernamental şi intrarea în faliment, cu care s-au confruntat General Motors şi Chrysler.
"A făcut atât de multe pentru companie încât în acest moment Ford trebuie să continue să îi acorde beneficii foarte mari. A făcut tot ce se putea face pentru Ford", a declarat David Whiston, analist la Morningstar în Chicago.
Pe lângă noile beneficii, Mulally poate să vândă 376.016 acţiuni, în valoare de 5,9 milioane de dolari, primite în 2012 pentru performanţele companiei din 2011.
Acţiunile Ford au închis vineri în scădere cu 0,3%, la 15,62 dolari pe unitate, la bursa din New York.
 

×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close