General Motors nu îl mai poate plăti pe Tiger Woods

25 Noi 2008   •   13:49
General Motors nu îl mai poate plăti pe Tiger Woods

General Motors Corp şi jucătorul de golf tiger woods au declarat marţi că au decis să pună capăt parteneriatului ce exista între părţi, începând cu anul viitor.
GM, care a avertizat că va rămâne curând fără bani şi cere sprijin de la guvernul american, şi Woods, care acum se recupereată după o operaţie la genunchi, au arătat că acordul este mutual şi amicabil. Ei au citat dorinţa jucătorului de a avea mai mult timp pentru viaţa personală, odată cu naşterea celui de-al doilea copil, aşteptat în această iarnă, dar şi nevoia GM de a reduce costurile.
Oricum,vicepreşedintele pentru vânzări al GM, Mark LaNeve, declara că discuţiile au început mai devreme, iar faptul că rezultatul a fost anunţat în mijlocul crizei este o pură conincidenţă.
De altfel, producătorul din Detroit, ce investea mult în golf, a redus costurile de marketing pe toate sectoarele, anterior anunţând măsuri similare în sporturile cu motor, dar şi hotărea de a nu mai difuza reclame la Oscar Emmy, sau Super Bowl.
În acest fel, acordul cu Woods se încheie cu un an mai devreme decât era prevăzut, deşi acesta va mai conduce automobile Buick şi în 2009.
În ultimii nouă ani, Woods a fost asociat puternic cu mărcile GM, mai ales pe pieţe americană, canadiană şi chineză.
Vânzările GM au scăzut cu 20,4 procente în octombrie.
Antena3.ro

Parteneri
sati
x close