Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Cum stai la calculator ca să eviți durerile de spate

Cum stai la calculator ca să eviți durerile de spate

Activitățile sedentare, care presupun ore întregi petrecute în scaunul de birou, se numără printre cele mai frecvente cauze ale durerilor de spate în rândul populației active.

Cum stai la calculator ca să eviți durerile de spate
Sursa foto: Pixabay.com
de Georgiana Adam    |    02 Aug 2021   •   16:35

Se întâmplă asta din cauza faptului că mulți dintre cei care desfășoară astfel de activități adoptă o poziție incorectă în timpul lucrului, punând astfel o presiune mare asupra coloanei vertebrale și a mușchilor, ceea ce duce, inevitabil, la apariția durerilor.

Pentru a evita o astfel de problemă, îți arătăm care este postura corectă pe care trebuie să o adopți în scaunul de birou, atunci când lucrezi.

Spatele drept, lipit de spătar

Atunci când lucrezi la calculator așezat la birou trebuie să menții spatele drept; adică, să nu stai cocoșat. Pentru a-ți fi mai ușor să menții această postură, ține spatele rezemat de spătarul scaunului, însă, ai grijă ca acesta să fie ușor înclinat, la un unghi între 100 și 110 grade. Multă vreme, s-a considerat că o poziție corectă este cu spatele perfect perpendicular pe scaun, formând un unghi de 90 de grade cu coapsele. Studii recente au demonstrat, însă, că o astfel de postură pune presiune pe coloana vertebrală, unghiul ideal fiind de 135 de grade. Această poziție este recomandată atunci când vrei să adopți o poziție mai relaxată în timpul lucrului. Dacă trebuie să te concentrezi mai bine, reglează spătarul scaunului la un unghi de 100-110 grade și ține spatele rezemat de el.

Pieptul în față și capul drept

În același timp, umerii trebuie să fie trași în spate, cu pieptul ușor iești în față, însă, nu exagerat. Capul se menține drept, cu urechile aliniate la nivelul umerilor și cu privirea în față, fără a-l înclina în față sau în spate. Pentru aceasta, monitorul calculatorului trebuie să fie amplasat la nivelul ochilor, eventual și puțin mai jos, astfel încât să nu trebuiască să apleci capul sau să îl lași pe spate. Totodată, distanța recomandată între monitor și ochi trebuie să fie de o lungime de braț.

Picioarele la 90 de grade, cu tălpile pe podea

Șezutul trebuie să fie cât mai aproape de spătarul scaunului pentru a-ți permite să menții spatele rezemat. Ține, însă, cont și de poziția picioarelor, care trebuie să formeze un unghi de 90 de grade între gambe și coapse. Un alt aspect important este poziția tălpilor, care trebuie să fie lipite de podea. Dacă scaunul pe care îl folosești este prea înalt, folosește un suport pentru picioare pe care să ții tălpile în timp ce lucrezi.

Coatele sprijinite pe brațele scaunului

Foarte importantă este și poziția mâinilor. Specialiștii spun că acestea trebuie să fie relaxate, cu coatele așezate pe suporturile laterale ale scaunului, formând un unghi de 100 - 110 grade. Totodată, încheieturile mâinilor pot fi sprijinite pe suportul pentru tastatură, cu antebrațele paralele cu podeaua.

Tastatura la câțiva centimetri deasupra genunchilor

Pentru a-ți fi mai ușor să menții brațele în această poziție, este indicat să folosești un birou prevăzut cu o extensie specială pentru tastatură, astfel încât aceasta să fie plasată la 5-7 centimetri deasupra genunchilor. Cu ajutorul extensiei respective, poți trage tastatura cât mai aproape de tine fără a fi nevoie să te apropii prea mult de monitor. De asemenea mouse-ul trebuie să se afle pe același suport, în imediata apropiere a tastaturii. În cazul în care folosești un laptop, este bine să îi adaugi aceste două accesorii când lucrezi cu el un timp mai îndelungat.

Chiar dacă respecți cu strictețe aceste reguli, nu uita să faci scurte pauze în timpul cărora să te ridici de la birou și să faci câțiva pași pentru a te dezmorți.

×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close