Guvernul a ajuns la un nou acord cu OMV Petrom. Potrivit unui comunicat al Executivului, statul crește redevențele cu 40%, compania renunță la toate procesele împotriva României, iar responsabilitățile de mediu vor fi preluate integral de OMV Petrom. Guvernul spune că aceste măsuri vor aduce venituri mai mari la buget și vor întări independența energetică în următorii ani.
„Guvernul a adoptat marți seara, printr-o hotărâre, măsurile pentru reechilibrarea cooperării cu OMV Petrom pentru următorii 15 ani, și, printr-un memorandum, un acord de principiu între cele două părți. Acest acord creează premisele unei relații echilibrate și predictibile, menite să contribuie la consolidarea independenței energetice a României pentru viitorul apropiat”, se arată în comunicatul citat.
Principalele prevederi se referă la creșterea nivelului redevențelor, asumarea integrală a responsabilităților de mediu de către OMV Petrom, renunțarea de către companie la toate litigiile împotriva României și prelungirea duratei contractelor.
”Am reușit ca, după 20 de ani de la semnarea contractului inițial, să reechilibrăm cooperarea cu OMV Petrom. Obiectivele sunt ca românii să beneficieze de independență energetică și de o piață de energie predictibilă, statul să aibă venituri corect dimensionate, iar compania OMV Petrom să continue să investească și să se dezvolte pentru a deveni un actor puternic la nivel regional pe piața de energie”, a subliniat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Redevențele pentru petrolul și gazele pe care OMV Petrom le extrage pentru licențele preluate la privatizare vor crește cu 40% ceea ce va asigura României o parte echitabilă din exploatarea resurselor sale.
De asemenea, România nu va mai achita OMV Petrom costul închiderii sondelor care nu mai sunt folosite și penalitățile la datoriile care au apărut din diverse litigii.
Totodată, OMV Petrom renunță la arbitrajul privind proiectul Neptun Deep și va recunoaște prevederile legii care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră așa cum este această lege în prezent.
Ca parte a acestui acord, România prelungește durata de explorare a perimetrului din Marea Neagră cu doi ani și cu 15 ani a duratei licențelor de exploatare a perimetrelor preluate la privatizare (onshore).
„În toată activitatea sa, OMV Petrom va ține cont de interesele naționale ale României și de interesele consumatorilor români, respectând principiile privitoare la concurență din cadrul legislației naționale și a Uniunii Europene. Toate aceste elemente interdependente vor fi materializate în următoarele două luni în acte legale și contractuale corespunzătoare, ocazie cu care vor fi făcute publice toate detaliile”, se mai arată în comunicatul Guvernului.