Antena 3 CNN Economic Imobiliare Piaţa imobiliară, în cădere liberă: Preţurile apartamentelor din Capitală au scăzut cu 20%

Piaţa imobiliară, în cădere liberă: Preţurile apartamentelor din Capitală au scăzut cu 20%

Piaţa imobiliară, în cădere liberă: Preţurile apartamentelor din Capitală au scăzut cu 20%
Sursa foto: Foto: Intact Images
02 Feb 2011   •   11:44

Preţurile apartamentelor din Bucureşti au scăzut cu până la 20% în ianuarie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Un raport realizat de un site de anunţuri imobiliare arată că cele mai afectate au fost apartamentele cu trei şi patru camere.

Piaţa imobiliară scade de trei ani încoace şi încă nu sunt semne de revenire. Este o veste bună pentru cumpărători. Preţul mediu de vânzare pentru o garsonieră din Bucureşti a fost în ianuarie de 37.411 euro, cu 3% mai mic faţă de luna decembrie şi cu 12% sub cel din ianuarie 2010.

Pentru apartamentele cu două camere, preţurile s-au menţinut la nivelul din decembrie, de circa 60.000 euro. Sunt cu 13% faţă de luna ianuarie a anului trecut. Acestea sunt unităţile preferate de clienţii care cumpără prin programul Prima Casă.

Prea puţini optează pentru locuinţele cu trei sau patru camere. Aşa se explică şi faptul că aceste apartamente s-au ieftinit cel mai mult. (CG3) Cele cu trei camere au preţuri cu 15% mai mici faţă de luna ianuarie 2010. Costă aproximativ 82.000 de euro.

Apartamentele cu patru camere s-au ieftinit cu 20%, ajungând astăzi la un preţ mediu de 99.000 euro. Potrivit raportului citat, numărul ofertelor apărute pe piaţă de la începutul anului a crescut lcu aproximativ 100 de unităţi.

 

 

×
Parteneri
Florin Piersic, primul mesaj de pe patul de spital
x close