Antena 3 CNN Economic Regio (P) Parohia Vărbila – restaurarea rădăcinilor

(P) Parohia Vărbila – restaurarea rădăcinilor

(P) Parohia Vărbila – restaurarea rădăcinilor
10 Iul 2013   •   09:05

Printre multe alte proiecte, Regio - Programul Operațional Regional a finanțat și proiectul  “Restaurarea şi punerea în valoare a Ansamblului Medieval al fostei Mănăstiri Vărbila”. Lăcașul, atestat documentar la începutul secolului al XVI-lea, unul din locurile de rugăciune și odihnă ale lui Mihai Viteazul, este încadrat la categoria monumentelor istorice grupa A, de valoare națională și universală. Prin Regio s-a reușit reintegrarea ansamblului ecumenic  în circuitul turistic național și internațional.

Biserica a resimțit puternic cele două cutremure de mare intensitate, care s-au produs în România. În anul 1838, s-au prăbușit clopotnița și boltirea bisericii, iar în anul 1977 s-au darâmat foișorul și boltirea pridvorului, zidurile bisericii fiind grav avariate.

Obiectivul proiectului a constat în executarea lucrărilor de consolidare şi restaurare a bisericii parohiale şi a clopotniţei din complexul monahal. Astfel, s-a reușit efectuarea de lucrări  atât la casa egumenească, care necesita reparații capitale, cât și la biserică, prin lucrări de restaurare a picturii, reparația catapetesmei și modernizarea sistemului de încălzire. Totoată, s-au executat lucrări  de restaurare a zidului de incintă și  amenajări  interioare. Astăzi, la 4 ani de la contractarea proiectului,  acest așezământ încărcat de istorie, care va ajunge în curând la împlinirea a 500 de ani de existență, este complet restaurat și pregătit pentru introducerea în circuitul turistic național și internațional.

 “Regio contribuie efectiv la salvarea patrimoniului național de la distrugere.  În plus, un astfel de proiect implementat cu succes, crește credibilitatea în accesarea fondurilor structurale nerambursabile pentru proiecte de acest gen,” a declarat doamna Alina Stoica, consultantul proiectului.

Proiectul “Restaurarea şi punerea în valoare a Ansamblului Medieval al Fostei Mănăstiri Vărbila” este finanțat prin Regio - Programul Operațional Regional, implementat în regiunea pentru dezvoltare regională Sud Muntenia. Proiectul a fost depus în cadrul axei 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului. Valoarea totală a proiectului a fost de 8.214.351,04 lei.
 

Acesta este unul din cele 3.500 de proiecte finanțate prin Regio, în toate cele opt regiuni pentru dezvoltare regională care contribuie la dezvoltarea oraşelor, reabilitarea drumurilor, modernizarea infrastructurii sociale, sprijinirea mediului de afaceri şi promovarea şi restaurarea obiectivelor turistice din România. Pe pagina
www.inforegio.ro puteți consulta, pentru fiecare regiune de dezvoltare,  harta  proiectelor finanțate prin Regio Programul Operațional Regional 2007-2013.

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close