Antena 3 CNN Economic Regio (P) Servicii sociale mai bune pentru persoanele vârstnice şi cu handicap din Slobozia – prin Regio

(P) Servicii sociale mai bune pentru persoanele vârstnice şi cu handicap din Slobozia – prin Regio

(P) Servicii sociale mai bune pentru persoanele vârstnice şi cu handicap din Slobozia – prin Regio
12 Mar 2014   •   07:30
Persoanele cu dizabilităţi din judeţul Ialomiţa beneficiază de servicii specializate de îngrijire şi asistenţă furnizate în cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Slobozia. Regio a finanţat construirea unui nou imobil, anexat centrului social existent, unde se organizează activităţi de recuperare pentru persoanele rezidente şi în care funcţionează centrul de zi pentru persoanele vârstnice din municipiu, care oferă servicii unui număr de aproape 400 de persoane vârstnice din municipiul Slobozia.

Populaţia judeţului Ialomiţa suferă un fenomen accentuat de îmbătrânire, persoanele vârstnice reprezentând aproape 21%; dintre aceştia, 8,5% sunt numai în municipiul Slobozia. Totodată, pe fondul sărăcirii populaţiei, a crescut foarte mult fenomenul de abandon al bătrânilor în instituţii de asistenţă, în spitale sau la domiciliu. Având în vedere aceste fenomene, prezenţa unui singur serviciu de zi destinat acestei categorii de persoane din municipiul Slobozia - Centrul Comunitar pentru Persoane Vârstnice, era insuficient în raport cu cererile venite din partea acestor persoane, ceea ce a condus la propunerea de înfiinţare a unui Centru de zi pentru pesoanele vârstnice, în municipiul Slobozia.

Un proiect pentru îmbunătăţirea serviciilor sociale
Proiectul, implementat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa, cu sprijinul Consiliului Judeţean Ialomiţa, a fost finalizat în toamna anului 2013, fiind derulat pe o perioadă de doi ani. Acesta a constat în reabilitarea termică a vechiului centru şi în construirea unei clădiri în regim P+1, legată de cea veche printr-o pasarelă la nivelul etajului 1. Etajul noii clădirii a devenit parte componentă a Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Slobozia, aici fiind amenajate cabinete de recuperare, săli multifuncţionale şi grupuri sanitare. Proiectul a asigurat dotarea spaţiului cu mobilier specific (birouri, canapele, bibliotecă, rafturi, mese, scaune), aparatură electronică (TV tip plasma, DVD player, combine audio), sisteme PC, jocuri pentru activităţile destinate persoanelor rezidente, cărţi de literatură etc.

La parterul noului imobil, destinat persoanelor vârstnice din Slobozia, este organizat un Centru de zi. Aici există 2 spaţii mari pentru activităţi, unul dintre ele având inclusă o mică bucătărie cu aragaz, frigider, cuptor cu microunde, filtru de cafea. Pentru săli s-au achiziţionat piese de mobilier, televizoare, sisteme PC, jocuri diverse şi o mică bibliotecă. Atât etajul, cât şi parterul dispun de terase largi, amenajate cu mese şi scaune, unde, în perioadele călduroase ale anului, se desfăşoară activităţi în aer liber.

Mai multe servicii, pentru cât mai mulţi beneficiari
Etajul noii clădiri, folosit zilnic de cei 141 de rezidenţi ai Centrului, are 2 cabinete pentru specialiştii în recuperare (psiholog, psihopedagog, logoped etc.) şi 2 săli multifuncţionale: prima găzduieşte activităţile de ergoterapie (terapie prin activităţi manuale) şi întâlnirile de grup, iar cealaltă este destinată întâlnirilor de familie.
Parterul este în permanenţă animat. Bătrânii din municipiu şi-au găsit aici refugiul şi liniştea, un loc unde să se întâlnească şi să participe la activităţile organizate: socializare, jocuri de şah, rummy, table, jocuri de grup/cunoaştere, comunicare, relaţionare; activităţi de informare (prin lectura zilnică a presei şi a publicaţiilor existente, urmărirea programelor radio şi tv, accesarea internetului); terapie ocupaţională (realizarea de goblenuri, tricotaje, alte activităţi manuale); activităţi de asistenţă şi consiliere (socială, psihologică, juridică, medicală, spirituală, de mediere a conflictelor); educaţie pentru sănătate; grupuri de discuţii, dezbateri pe diferite teme.

Proiectul „Extindere, reabilitare termică şi dotare Centru de Îngrijire şi Asistenţă, municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa” este finanțat prin Regio - Programul Operațional Regional 2007-2013 și implementat în Regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia. Proiectul a fost depus în cadrul Axei Prioritare 3 – Îmbunătățirea infrastructurii sociale şi are o valoare totală de 3.446.360 lei, din care cofinanțarea de la Uniunea Europeană a fost de 2.734.905 lei.

Acesta este unul din cele 3.500 de proiecte finanțate prin Regio, în toate cele opt regiuni de dezvoltare, care contribuie la dezvoltarea oraşelor, reabilitarea drumurilor, modernizarea infrastructurii sociale, sprijinirea mediului de afaceri şi promovarea şi restaurarea obiectivelor turistice din România. Pe pagina www.inforegio.ro puteți consulta, pentru fiecare regiune de dezvoltare, harta proiectelor finanțate prin Regio - Programul Operațional Regional 2007-2013.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close