Sunt scumpiri în lanţ, de la o lună la alta. Inflaţia a crescut în februarie cu 0,4% faţă de prima luna a anului şi a ajuns la 15,5 procente. Iar faţă de februarie 2022, unele produse aproape că şi-au dublat preţul.
"Ne menţinem prognoza ca spre finalul anului să avem o inflaţie de o singură cifră. Dar trebuie să recunosc, în luna februarie creşterile de preţuri la alimente au fost mai mari decât cele aşteptate", a declarat Dan Suciu la Antena 3 CNN.
Potrivit oficialului BNR, ratele raportate la IRCC vor creşte.
"Se vor apropia cei doi indicatori (ROBOR şi IRCC - n.red.). Partea bună este că ROBOR-ul nu mai creşte, variaţiile sunt foarte mici", a mai spus Dan Suciu.
Citiţi şi: ROBOR 13 martie 2023. Indicele bancar scade la cotaţia din 2010
În prima luna a anului 2023, rata a inflației a scăzut până la 15,1%. Conform specialiștilor, acesta va fi trendul anului 2023, astfel încât la sfârșitul acestui an, reprezentanții BNR se așteaptă ca acest indice să ajungă la pragul de o cifră.
Cifrele sunt aproape duble față de februarie 2022, atunci când rata inflației din România a ajuns la 8,5%. Timp de un an, am văzut preţuri record la produsele de bază.
În luna ianuarie, cel mai mult s-a scumpit zahărul. Prețul zahărului a crescut cu 63% faţă de ianuarie 2022! Untul s-a scumpit cu 47%, făina - cu 31%, cartofi – 35%, ulei – 34%, gaze – 28%, energia electrică – 21%.