cu Cătălina Porumbel, Gina Vacariu și Mădălina Mihalache Luni - Vineri, 15.00
Emisiunea Decisiv, una dintre cele mai urmărite din România, se tranformă. Decisiv la puterea a treia, de luni până vineri, de la ora 15.00, la Antena 3 CNN, cu Cătălina Porumbel, Gina Vacariu şi Mădălina Mihalache.
Decisiv
28 Sep, 20:37
Premierul Nicolae Ciucă a explicat, într-un interviu pentru Antena 3 CNN, ce plan are România în caz că Rusia decide să atace un stat NATO.
Fostul campion al României la box profesionist, Petrică Paraschiv, a fost săltat de mascaţi după un scandal uriaş, care a avut loc luna trecută, în centrul Capitalei. În urma altercaţiei, mai mulţi oameni au ajuns la spital.
MAE recomandă românilor să evite călătoriile în Rusia, iar celor aflați acolo să fie atenți și să evite locurile în care sunt prezente adunări publice sau aglomerări mari de persoane.
Un diplomat român de 42 de ani din Bihor a decedat la doar 42 de ani. Este vorba despre Mircea Leucea, fiul generalului în rezervă Crăciun Leucea, primul șef al Poliției Locale Oradea.
Profund preocupată de daunele constatate la gazoductele Nord Stream 1 şi 2 care au generat scurgeri în apele internaționale din Marea Baltică, Uniunea Europeană anunţă o reacţie "solidă şi unitară".
Tinerii sub 18 ani care fumează în parcuri, școli, gări, mijloace de transport în comun, drumuri publice sau terenuri de sport ar putea fi amendați cu 500 de lei. Proiectul de lege a fost semnat deja de 29 de deputaţi şi senatori.