Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Acuzații de luare de mită la vârful instituției care administrează spitalele din București

Acuzații de luare de mită la vârful instituției care administrează spitalele din București

Cristina Ştefan, Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 18:54 18 Sep 2023 Modificat la 21:44 18 Sep 2023

Se bănuieşte că instituţia a dat, fără licitaţie, contracte de consultanţă unei firme deţinute de o persoană care a fost deja condamnată pentru fraude cu fonduri europene. Şi membrii ai conducerii ar fi primit şpagă pentru mai multe contracte de achiziţii.

Procurorii susţin că în perioada aprilie-august a acestui an Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, cu girul directorului general adjunct, a semnat mai multe contracte de achiziţie publică, pentru care ar fi fost date şpăgi consistente.

Citește și: Ministrul Sănătății, explicații după ce guvernul a tăiat finanțarea a șase spitale. Suma se ridică la 740 de milioane de euro

Presa a scris şi despre faptul că ASSMB a atribuit direct unei firme înființată de mai puțin de un an două contracte de câte 45.000 de lei pentru servicii de consultanță în vederea obținerii de finanțări PNRR pentru digitalizarea serviciilor medicale. Firma era condusă de o inculpată DNA, o persoană condamnată, în primă instanță, la 9 luni de închisoare, cu suspendare, într-un dosar de fraude cu fonduri europene.

"E greu de înţeles de ce o entitate care are in coordonare atât de multe spitale şi care ea spitale si care în trecut a realizat o serie de proceduri de achiziţie pentru echipamentele medicale, deci are expertiză în acest domeniu, a hotărât să angajeze consultanţă pentru. servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor publice", a declarat Alexandru Rogobete, secretar de stat Ministerul Sănătăţii.

Directorul general adjunct al ASSMB, Cristian Plută, ar fi fost susţinut în funcţie de viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, mai scriu jurnaliştii. Acesta din urmă spune că a aflat din presă despre percheziţiile DNA şi laudă acţiunea, spunând că e bine că se fac verificări, în cazul în care există suspiciuni

×
Etichete: mita ASSMB
Parteneri
x close