Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Clotilde Armand a vrut să modernizeze o stradă care nu avea nevoie de reparații

Clotilde Armand a vrut să modernizeze o stradă care nu avea nevoie de reparații

Primarul Sectorului 1 a vrut să modernizeze o stradă care nu necesita reparații. Deși oamenii au atras atenția acestui fapt, nu au fost ascultați, iar buldozerele au intrat de ieri pe stradă. Muncitorii au spart deja un branșament de gaze și au rupt un cablu electric care asigura alimentarea cu energie pe toată strada. 

de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Noi 2023   •   19:23

Problema a fost dezbătută în ședința Consiliului Local, unde a fost decisă sistarea lucrărilor. Deși Clotilde Armand nu a fost prezentă la ședință, cetățenii au cerut oprirea lucrărilor de pe strada Dumitru Zosima.

"Încă nu este târziu ca cei care au greșit să-și recunoască greșeala și să oprim proiectul. Avem o stradă care arată impecabil, nu trebuie să aruncăm niște bani pe fereastră", a declarat un cetățean revoltat. 

Inclusiv consilierii locali PSD ai Sectorului 1 au confirmat că lucrările nu sunt necesare. 

"Cineva a semnat acest document care solicită începerea lucrărilor. Deși am zis și noi să nu se înceapă lucrările, cineva a venit și a semnat începerea lucrărilor", a declarat Dinu Gheorghe, consilier local PNL.

Citește și: Guvernul renunță la plafonarea plăților cash. Decizie majoră: Limitele actuale vor fi menținute, însă cu două excepții

Cum edilul Sectorului 1 nu este de găsit, cetățenii și-au spus nemulțumirile în fața city managerului. 

În cele din urmă, lucrările au fost sistate. Firma de construcții care începuse deja lucrările nu a reușit să lase în urmă vreo porțiune de drum reparată, ci doar un branșament de gaze spart, și firul care alimenta strada cu energie, rupt. 

×
Subiecte în articol: Clotilde Armand reparatii
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close