Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Virgil Popescu: "România va deveni independentă energetic, din punct de vedere al gazului natural, din 2027. Trebuie să fim un hub"

Virgil Popescu: "România va deveni independentă energetic, din punct de vedere al gazului natural, din 2027. Trebuie să fim un hub"

România e conectată la aproape toate rutele de transport de gaze naturale, iar scopul este să devenim un hub şi independenţi energetic din 2027, a anunţat, joi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, la conferinţa "Rute noi şi resurse sustenabile - ieşirea din criza gazelor", organizată de Antena 3 CNN şi cotidianul naţional Jurnalul.

Virgil Popescu: "România va deveni independentă energetic, din punct de vedere al gazului natural, din 2027. Trebuie să fim un hub"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    16 Feb 2023   •   10:24

"La sfârşitul lui 2021, s-a realizat prima interconectare a României cu Bulgaria şi cu Ucraina, putând mai departe să aducem gaze prin Turcia.

Anul trecut, s-a finalizat în sfârşit interconectorul dintre Grecia şi Bulgaria care a operaţionalizat coridorul vertical, putând aduce gaze prin Azerbaidjan.

Acest interconector a fost foarte important pentru realizarea celei de a doua rute de transport.

Şi Transgaz a realizat conducta Brua, care aduce gaze şi care a fost finalizată în termen şi, cu ajutorul ei, România e conectată în momentul de faţă la aproximativ toate rutele de transport de gaze naturale.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Dorim să facem interconectarea şi între România şi Serbia, pentru că România trebuie să devină un hub de gaze naturale în perspectiva dezvoltării proiectului Neptun Deep, iar ţara noastră va deveni independentă energetic din punct de vedere al gazului natural noi sperăm la sfârşitul lui 2026 şi începutul anului 2027.

Practic, să avem mai mult gaz decât putem consuma, să devenim un exportator net şi surplusul să poată fi dat regional", a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, joi, la conferinţa "Rute noi şi resurse sustenabile - ieşirea din criza gazelor", organizată de Antena 3 CNN şi cotidianul naţional Jurnalul, prin platforma România Inteligentă.

Rute noi și resurse interne sustenabile – ieșirea din criza gazelor| Conferinţă naţională Antena 3 CNN “România Inteligentă”

Rute noi și resurse interne sustenabile – ieșirea din criza gazelor| Conferinţă naţională Antena 3 CNN “România Inteligentă” Reprezentanți ai Ministerului Energie, Parlamentului Românei, ANRE, companiilor de transport de gaze, producatorilor de gaze, federații și asociații de profil vor interacționa în mod direct în plenul conferinței.

Publicată de Antena 3 pe Miercuri, 15 februarie 2023

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close