Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Călin Popescu Tăriceanu, la Sinteza Zilei: Iohannis nu are nimic în comun cu liberalismul, nu are o identitate politică

Călin Popescu Tăriceanu, la Sinteza Zilei: Iohannis nu are nimic în comun cu liberalismul, nu are o identitate politică

2 minute de citit Publicat la 21:58 04 Noi 2014 Modificat la 21:58 04 Noi 2014
tari.jpg
Călin Popescu Tăriceanu, invitat în ediţia de marţi  a emisiunii Sinteza Zilei, a anunţat că îi va acorda sprijin necondiţionat lui Victor Ponta în cursa pentru preşedinţie. Pe de altă parte, Tăriceanu a menţionat că Iohannis nu are nimic în comun cu liberalismul, că nu are o identitate politică.

Cele mai importante declaraţii ale lui Călin Popescu Tăriceanu:

- Atât eu cât şi domnul Victor Ponta, noi ca parlamentari, cu toţii am fost aleşi şi am primit un vot de încredere din partea celor care au votat USL în 2012. Acel vot nu a fost numai pentru o viaţă mai bună, ci un mandat de a pune capăt regimului Băsescu.

- În momentul de faţă, obligaţia mea este să-i acord sprijin necondiţionat lui Victor Ponta pentru a avea garanţia că punem punct acestei perioade nefaste a regimului Băsescu.

- Împreună cu Victor Ponta, ne gândim care sunt lucrurile pe care trebuie să le facem astfel încât România să iasă din această perioadă nefastă, să încheiem acest capitol de Românie divizată profund şi să revenim la o Românie normală.

- Electoratul liberal este într-o situaţie complicată, e o frământare pe care mulţi o trăiesc.

- Iohannis nu are nimic în comun cu liberalismul, nu are o identitate politică, urmăreşte cu orice preţ să parvină, nu e un om de convingeri

- Pe ultimele luni de mandat, avem dovada modului în care Băsescu înţelege politica. Modul total neadecvat si total păgubos pentru România.

- Trebuie ca noi, împreună, eu în principal să fac toate efoturile ca un personaj precum Iohannis să nu ajungă la Controceni.

Călin Popescu Tăriceanu: Băsescu divizează o ţară întrea

- Am o experienţă de colaborare cu domnul Ponta. Important este să avem încredere că ne respectăm angajamentele, să avem încredere unul în altul.

- Experienţele noastre comune ne vor ajuta sa evităm greşelile pe care le-a văzut în ultimele 10 ani.

- Am convingerea că România a beneficiat enorm şi beneficiază în continuare de pe urma cotei unice.

- Eforutul nostru comun se îndreaptă către alegătorii care au temeri. Avem obligaţia să le arătăm celor care au votat USL în 2012 că votul lor nu a fost în zadar. Trebuie să le arătăm românilor că în România poate să existe o formulă echilibrată care să nu lase loc la speculaţii privind excesele de putere.

- Cred că această formulă politică PSD-Partidul Liberal Reformator este garanţia unui echilibru politic, a unei stabilităţi politice.

Citiţi şi:


Victor Ponta, la Sinteza Zilei: Vreau să fiu preşedintele tuturor românilor

Victor Ponta: Călin Popescu Tăriceanu, cea mai bună variantă de premier





 

×
Parteneri
x close