Atacul de la arena municipală Crocus din Moscova s-a soldat cu 137 de morți și numeroși alți răniți.
Patru bărbați din Tadjikistan, pe care autoritățile ruse i-au indicat drept executanții direcți ai atacului, au fost duși duminică în fața tribunalului, la Moscova, pentru a fi puși sub acuzare.
Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atentat.
Aflat în vizită în Guyana Franceză, Emmanuel Macron a afirmat că aceeași grupare aflată în spatele atacului din Rusia a încercat recent să comită mai multe atacuri și în Franța.
"Statul Islamic a revendicat atacul (de la Moscova), iar informațiile de care dispun serviciile de informații franceze susțin această revendicare. Acest grup a încercat, de asemenea, să comită mai multe acțiuni pe teritoriul nostru", a spus președintele francez.
"Cred că ar fi atât cinic, cât și contraproductiv pentru Rusia însăși și pentru securitatea cetățenilor săi să se folosească de acest atac pentru a acuza Ucraina", a continuat Macron.
El s-a oferit să intensifice cooperarea cu Moscova și cu alți parteneri din regiune "pentru ca vinovații să fie găsiți cât mai repede posibil".
După atacul de vineri, Franța a ridicat avertizarea de alertă teroristă la cel mai înalt nivel.
Alerte cu "bombe biologice" în Italia, în ziua în care autoritățile decid creșterea nivelului de alertă teroristă
Și Italia și-a convocat Comitetul Național pentru Securitate pentru a ridica nivelul de alertă teroristă. Între timp, mai multe amenințări cu bombă au pus în alertă autoritățile din regiunea Puglia.
"S-a dat alarmă cu bombă la Trani, în regiunea Puglia, în Italia, în această dimineață, după ce a fost găsit un bilet scris de mână într-o valiză abandonată în gară. Biletul spunea că sunt amplasate 'dispozitive biologice' atât în gară, cât și în mai multe școli din localitate. Astfel, primarul a decis evacuarea și închiderea școlilor. Și trenurile au fost suspendate.
Toate acestea se întâmplă în timp ce la Roma are ședința Comitetului Național pentru Ordine și Siguranța Publică, în care autoritățile din Italia vor hotărî ridicarea nivelului de alertă teroristă. Se întâmplă astfel după atentatul de vineri, de la Moscova.
Se decide, așadar, sporirea măsurilor de siguranță pentru cele 28.000 de puncte considerate sensibile în Italia. Vorbim despre lăcașuri de cult, gări și aeroporturi, dar și ambasade, mai ales în contextul în care intrăm în Săptămâna Mare pentru catolici, iar în Italia vor veni, cu siguranță, foarte mult, foarte mulți turiști pentru a petrece Paștele", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Naty Badea.