Antena 3 CNN Externe Alertă teroristă la Bruxelles, după un mesaj în limba rusă trimis la Comisia Europeană

Alertă teroristă la Bruxelles, după un mesaj în limba rusă trimis la Comisia Europeană

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 12:35 08 Mar 2023 Modificat la 12:56 08 Mar 2023

Alerta are la bază un avertisment de la Comisia Europeană.

Executivul comunitar a sesizat poliția după ce a primit un e-mail în limba rusă, care făcea referire la un atac la metrou planificat pentru data de 8 martie.

Parchetul din Bruxelles a deschis o anchetă iar poliția a inspectat în cursul nopții rețeaua de metrou. Au fost sporite patrulele în capitala belgiană.

Persoana afișata la originea alertei a contactat prin e-mail Comisia Europeană de două ori, prima dată pe 16 februarie.

Citește șiPompierii belgieni au intrat cu forţa în clădirea Comisiei Europene din Bruxelles, în timp ce protestau față de condițiile de muncă

Acest prim mesaj nu conținea amenințări. Al doilea mesaj, expediat pe 3 martie, conține amenințări și a fost publicat de presa belgiană.

"În timp ce Uniunea Europeană își continuă politica agresivă, aș dori să avertizez asupra începerii unor atacuri masive pe teritoriul UE", se spune în textul publicat.

Acesta mai spune că, în data de 8 martie, "metroul din Bruxelles va fi aruncat în aer între stațiile Yser și Rogier".

Poliția federală a confirmat că a controlat stațiile respective și că a sporit numărul agenților desfășurați în metrou pentru a preîntâmpina un atentat.

×
Parteneri
x close