Antena 3 CNN Externe Transformarea industriei aviatice după atacurile de la 9 septembrie 2001

Transformarea industriei aviatice după atacurile de la 9 septembrie 2001

Deși au trecut 20 de ani de atunci, consecințele atentatelor din 11 septembrie 2001 se resimt și acum. Atacul asupra turnurilor gemene a schimbat ireversibil faţa omenirii: de la războiul contra terorismului până la călătoriile cu avionul. Iar măsurile de securitate stricte care se aplică pe aeroporturi şi în avioanele comerciale după atacul din 2001 au dat rezultate.

Transformarea industriei aviatice după atacurile de la 9 septembrie 2001
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    11 Sep 2021   •   16:42

Cel puţin 4 atentate care ar fi urmat să aibă loc pe zboruri transatlantice au fost prevenite.

La două săptămâni după ce avionele deturnate de terorişti au intrat în turnurile gemene, George W Bush, preşedintele american de la acea vreme a semnat un decret prin care a înfiinţat Administraţia Securităţii Transporturilor, o agenţie federală însărcinată cu siguranţa zborurilor.

A fost momentul zero al schimbărilor care urmau să se producă în întreaga lume în privinţa călătoriilor pe calea aerului

”Schimbarea fundamentală a fost crearea Administraţiei Securităţii Transporturilor, care nu exista înainte de 11 septembrie şi odată cu crearea sa, agenţia a preluat screeningul la aerporturi de la firmele private”, a spus Jeff Price, aviation security expert

Concret, după 11 septembrie 2001, a devenit mai complicat să călătoreşti cu avionul şi să-ţi faci bagajele.

Multe obiecte sunt total interzise în cabină, altele sunt autorizate în anumite condiţii.

Cele mai multe măsuri de securitate au transformat călătoria într-o cursă cu obstacole.

Inspectarea sistematică a bagajelor şi mărfurilor, uşile blindate şi încuiate la carlingă, poliţiştii înarmaţi la bordul aeronavelor companiilor americane, interdicţia de a lua în cabină obiecte inflamabile şi contondente şi introducerea paşapoartelor electronice sunt doar câteva dintre modificări.

La fel şi obligaţia de a renunţa la curea şi încălţăminte în timpul verificărilor din aeroport.

De-a lungul anilor odată cu tehnologia au evoluat şi metodele de verificare

În prezent echipamentele de recunoaştere facială compară fizionomia pasagerilor cu cea din actele de identitate şi cu datele colectate anterior.

Pe lângă posibilele ameninţări din aeroporturi, apare o nouă provocare: securizarea serverelor care conţin date personale.

”Securitatea cibernetică este de o importanţă critică şi există prevederi contractuale care obligă vânzătorii să asigure cybersecuritate şi protecţie adecvată pentru datele cu caracter personal”, a spus David Pekoske, administrator TSA

Deşi a apărut din necesitate, utilitatea TSA este pusă la îndoială de unii pasageri.

”Nu cred că TSA ne mai protejează ci mai degrabă e vorba de rutină la ora actuală.”, a spus Rio Zavala, pasager.

Fie că suntem de acord cu ele sau nu, măsurile de securitate şi-au dovedit deja utilitatea.

Patru atacuri teroriste pe zboruri transatlantice au fost împiedicate

Un singur atac major s-a mai întâmplat, în Moscova, în anul 2011, pe aeroportul Domodedovo, când o femeie-kamikaze şi-a detonat explozibilul şi a ucis 31 de persoane şi a rănit alte 180.

Deflagraţia a avut loc în zona de livrare a bagajelor de la terminalul pentru sosirea zborurilor internaţionale. 

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close