Antena 3 CNN Externe Cabana Iepuraşu de pe Muntele Mic a ars joi seară

Cabana Iepuraşu de pe Muntele Mic a ars joi seară

Cabana Iepuraşu de pe Muntele Mic a ars joi seară
Sursa foto: cabana
28 Mai 2009   •   19:29

Cabana Iepuraşu din vârful Munetului Mic a căzut pradă flăcărilor noaptea trecută. Timp de 20 de ani, constructia a rezistat la peste 1200 de metri altitudine, oferind o oază de linişte turiştilor. Trei autospeciale ale pompierilor şi mai mulţi localnici au încercat să salveze cabana şi pădurea.

În doar 20 de minute, Cabana Iepuraşu a fost înghiţită de flăcări. Lemnul netratat a fost imediat mistuit de foc. Din fericire, nimeni nu era în cabană în momentul izbucnirii incediului. Salvamontiştii s-au temut că flăcările vor cuprinde rapid şi pădurea din apropiere.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale, dar au ajuns cu greu în zonă, din cauza drumului neamenajat. Şi localnicii au făcut tot ce au putut pentru a salva cabana.

De la ce a pornit incendiul nu se ştie, cert este că din cabană nu a mai rămas nimic. Pagubele ridicându-se la aproape 100.000 de lei.

Observator

×
Subiecte în articol: cabana incendiu
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close