Antena 3 CNN Externe Clipe de groază într-o şcoală din Los Angeles. Doi elevi au fost împușcați într-o sală de clasă

Clipe de groază într-o şcoală din Los Angeles. Doi elevi au fost împușcați într-o sală de clasă

Clipe de groază într-o şcoală din Los Angeles. Doi elevi au fost împușcați într-o sală de clasă
01 Feb 2018   •   23:05

Doi elevi, în vârstă de 15 ani, au fost împuşcaţi joi într-o sală de clasă la Sal Castro Middle School, la Los Angeles, iar o elevă în vârstă de 12 ani a fost reţinută ca suspectă, au anunţat oficiali licali.

Un băiat a fost împuşcat în cap şi se afla în stare critică, iar o fată a fost împuşcată în mână, în această şcoală care se află în campusul Liceului Belmont, a declarat căpitanul de pompieri din LA Eric Scott.

Alte trei persoane - o femeie şi doi copii - au primit îngrijiri după ce au suferit tăieturi minore, unele provocate de sticlă, a precizat Scott.

”Campusul nostru, închis, este sigur. Nu mai există o ameninţare la adresa siguranţei elevilor acestei şcoli”, a anunţat şeful Poliţiei şcolilor Steven Zipperman.

Atacul armat a fost semnalat Poliţiei din Los Angeles la ora locală 8.55 (18.55, ora României). Poliţia a găsit şi confiscat o armă de foc la faţa locului, a anunţat locotenentul Chris Ramirez, informează news.ro.

Poliţia nu a precizat motivul atacului, iar imediat au fost oferite puţine informaţii despre fata reţinută. Zipperman a declarat că aceasta are 12 ani.

Mobilul este vizat de o anchetă, a declarat Ramirez, care a precizat, împreună cu un purtător de cuvânt al Poliţiei din Los Angeles, Drake Madison, că fata arestată este suspectă.

Imagini din aer filmate de posturi afiliate CNN surprind poliţia căutând elevi în exteriorul clădirii.

Activitatea şcolară urma să continue, iar elevii să stea de vorbă cu consilieri despre atacul armat, a anunţat Vivian Ekchian, superintendentă interimară a Los Angeles Unified School District.

Sal Castro Middle School se află aproape de cartoerul Westlake, situat la nord-vest de centrul oraşului.

Acesta este al treilea atac armat într-o şcoală americană în ultimele săptămâni.

×
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close