Antena 3 CNN Externe Curtea Supremă a Statelor Unite susţine interdicţiile de călătorie stabilite de Donald Trump

Curtea Supremă a Statelor Unite susţine interdicţiile de călătorie stabilite de Donald Trump

Curtea Supremă a Statelor Unite susţine interdicţiile de călătorie stabilite de Donald Trump
26 Iun 2018   •   19:22

 Curtea Supremă a Statelor Unite a validat marţi decretul privind imigraţia adoptat de Donald Trump, care interzice intrarea în SUA a cetăţenilor din mai multe ţări musulmane, oferind o victorie definitivă preşedintelui american la sfârşitul unui lungi bătălii judiciare privind această măsură extrem de controversată, relatează AFP şi Reuters.

Decizia, luată de majoritatea reprezentată de cei cinci judecători conservatori, ratifică acest decret care interzice intrarea, în mod permanent, pe teritoriul SUA a cetăţenilor din şase ţări, majoritatea cu populaţie musulmană.

În decizia înaltei curţi, redactată de preşedintele său John Roberts, se arată că Donald Trump s-a folosit în mod legitim de prerogativele sale în materie de imigraţie.

Textul în cauză este cea de-a treia versiune a unui decret care a provocat o undă de şoc la nivel mondial, fiind anunţat de Casa Albă pe 27 ianuarie 2017, la o săptămână după preluarea mandatului de către preşedintele Donald Trump.

Această ultimă versiune închide graniţele Statelor Unite pentru circa 150 de milioane de persoane, cetăţeni ai Yemenului, Siriei, Libiei, Iranului, Somaliei şi Coreei de Nord.

Oponenţii textului au denunţat un 'decret anti-musulman', o acuzaţie respinsă virulent de guvern.

Uniunea Americană pentru Libertăţile Civile (ACLU), aflată în prima linie în lupta împotriva acestui decret anti-imigraţie, a încercat să demonstreze existenţa unor prejudecăţi antimusulmane ale lui Donald Trump, reamintind promisiunea acestuia din campania prezidenţială de a interzice intrarea musulmanilor în Statele Unite, o declaraţie care a provocat reacţii la nivel mondial.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Donald Trump Curtea Suprema calatorie
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close