Antena 3 CNN Externe Curtea Supremă a SUA a decis: părinții își pot retrage copiii de la orele la care li se citesc povești cu personaje LGBT

Curtea Supremă a SUA a decis: părinții își pot retrage copiii de la orele la care li se citesc povești cu personaje LGBT

A.O.
1 minut de citit Publicat la 20:28 27 Iun 2025 Modificat la 20:30 27 Iun 2025
curtea suprema a sua
Departamentul Justiţiei şi Administraţia Preşedintelui Donald Trump au sprijinit demersul părinţilor la Curtea Supremă. Foto: Getty Images

Părinții americani își pot retrage copiii de la orele la care li se prezintă poveşti cu personaje LGBT, a decis, vineri, Curtea Supremă a Statelor Unite. Decizia reprezintă o victorie pentru un grup de părinți creștini și musulmani din statul Maryland care s-au opus introducerii în programa pentru grădiniţe şi şcoli primare a unor cărți cu personaje LGBT, relatează Agerpres. 

Decizia Curții Supreme a fost adoptată cu șase voturi pentru din partea judecătorilor conservatori, în timp ce judecătorii progresiști au votat împotrivă. 

Un grup de părinți creștini și musulmani au adus cazul în atenția Curții Supreme, după ce în anul 2022, în statul Maryland, au fost introduse în programa pentru grădiniţe şi şcoli primare cărți cu personaje LGBT. Promotorii acestei măsuri au susținut că prin citirea acestor povești vor fi combătute prejudecăți și stereotipuri legate de homosexualitate şi identitatea de gen.

Inițial, autoritățile acestui stat au acceptat ca familiile care nu sunt de acord cu astfel de cărți să-și retragă copiii de la ore, dar ulterior au revenit şi au stabilit că prezenţa este obligatorie.

Prin urmare, mai mulţi părinţi de confesiune creştină şi musulmană au sesizat justiţia, denunţând o atingere adusă libertăţii lor religioase, care este garantată de Primul Amendament al Constituţiei SUA.

Departamentul Justiţiei şi Administraţia Preşedintelui Donald Trump au sprijinit demersul părinţilor.

De altfel, imediat ce a redevenit Preşedinte, în ianuarie, Trump a anulat programele privind diversitatea rasială şi de gen şi a decretat că guvernul federal american va recunoaşte de acum înainte doar două sexe, masculin şi feminin, conform promisiunii sale de combatere a ideologiei woke. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close