Antena 3 CNN Externe Puternicii planetei discută la Davos o măsură cu efect asupra angajaților din toată lumea

Puternicii planetei discută la Davos o măsură cu efect asupra angajaților din toată lumea

Ideea că munca mai puțină se poate dovedi mai eficientă începe să câștige teren.

Puternicii planetei discută la Davos o măsură cu efect asupra angajaților din toată lumea
Sursa foto: pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Mai 2022   •   14:00

În cadrul unui seminar desfășurat la Forumul Economic Mondial de la Davos, experții au discutat despre beneficiile unei săptămâni de lucru de patru zile, relatează Bloombrg.

Aceștia au subliniat modul în care munca flexibilă poate ajuta la păstrarea talentelor şi poate duce la o productivitate mai mare.

Emiratele Arabe Unite au pus în practică un test important în acest sens.

După ce guvernul a introdus o săptămână de lucru mai scurtă la începutul anului, aproximativ 70% dintre angajați au spus că au lucrat mai eficient.

În același interval s-a înregistrat o reducere de 55% a absențelor, potrivit oficialilor din Emirate.

"Flexibilitatea pe care oamenii și-o doresc cel mai mult la slujbă nu constă în opțiuni privind locul de muncă, ci se referă la când și cât de mult lucrează", a arătat Adam Grant, de la Universitatea din Pennsylvania.

Emiratele Arabe Unite au implementat această schimbare invocând, între altele, creșterea bunăstării personale și consolidarea relațiilor în familie şi comunitate, a spus ministrul Ohood Bint Khalfan Al Roumi în cadrul seminarului.

Dar există și un efect secundar economic pozitiv.

"Atunci când oamenii au weekenduri mai lungi, ei pot, de asemenea, să cheltuiască mai mult", a indicat el.

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
x close