Antena 3 CNN Externe Două femei din Arabia Saudită s-au certat pe WhatsApp. Pedeapsa pe care au primit-o întrece orice imaginație

Două femei din Arabia Saudită s-au certat pe WhatsApp. Pedeapsa pe care au primit-o întrece orice imaginație

Două femei din Arabia Saudită s-au certat pe WhatsApp. Pedeapsa pe care au primit-o întrece orice imaginație
Sursa foto: Foto: pixabay.com
02 Noi 2017   •   10:47

Două femei saudite au fost condamnate anul acesta la zece lovituri de bici fiecare, după ce s-au insultat reciproc pe WhatsApp, conform ziarului Okaz. Cazul face parte din cele 220 de „infracţiuni” descoperite de respectiva publicaţie şi raportate în ultimele şase luni, conform Daily Mail.

Nu este o noutate că cetăţenii saudiţi au fost condamnaţi pentru încălcarea legilor stricte ale ţării prin intermediul reţelelor sociale. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este acela al lui Raif Badawi, un blogger de 33 de ani, care a primit o pedeapsă de zece ani de închisoare şi un total de 1.000 de lovituri de bici. Badawi a înfiinţat site-ul Free Liberal Saudi prin care propaga dreptul la libertatea de exprimare; el fost reţinut pentru prima dată în 2008, dar a fost eliberat după interogatoriu. A fost arestat din nou în 2014 şi acuzat de „insultarea islamului în mediul online”. Primele 50 din cele 1.000 de lovituri i-au fost administrate în 2015, dar pedeapsa a trebuit amânată din cauza sănătăţii sale. Soţia lui, care a fugit în Canada cu cei trei copii ai cuplului, declară că cele 50 de lovituri aproape i-au ucis soţul, care suferă de hipertensiune arterială.

 

×
Subiecte în articol: femei Arabia Saudita WhatsApp pedeapsa
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close