Antena 3 CNN Externe Metoda sadică folosită de un bărbat pentru a-i opri pe vecini să mai facă gălăgie. Poliţia a intrat pe fir

Metoda sadică folosită de un bărbat pentru a-i opri pe vecini să mai facă gălăgie. Poliţia a intrat pe fir

Deranjat până peste cap de zgomotul vecinilor, un bărbat din Florida a decis să rezolve situaţia cu ajutorul unei metode ceva mai neobișnuite.

Metoda sadică folosită de un bărbat pentru a-i opri pe vecini să mai facă gălăgie. Poliţia a intrat pe fir
Sursa foto: pexels.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Sep 2023   •   10:55

Umar Abdullah, în vârstă de 36 de ani, se simţea rău în ultima vreme, atât el, cât şi ceilalți membrii ai familiei. Pentru că simțeau un miros puternic în cameră a cărui proveniență nu o cunoșteau, bărbatul a deci să instaleze o cameră de supraveghere la uşa de intrare în apartament. Astfel s-a aflat că vecinul lor,  Xuming Li,  în vârstă de 36 de ani pulveriza un lichid care conține un element nociv necunoscut prin tocul ușii.

Bărbatul a spus că a fost în stare de șoc atunci când a vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere, pentru că vecinul său părea un tip obișnuit, chiar de treabă. Potrivit lui Abdullah, la nașterea copilului său, în luna august a anului trecut, vecinul său i-a trimit un SMS pentru a-l felicita. 

Însă, reclamațiile privind gălăgia au apărut câteva zile mai târziu, când Li i-a întrebat dacă ar putea merge mai încet pentru a nu-l mai deranja noaptea. Conform mesajelor trimise, Xuming Li era deranjat chiar și de cele mai neînsemnate zgomote, de la mișcarea capacului de toaletă, până la scăparea telefonului pe podea. 

Citeşte şi:  "Veniți peste jumãtate de oră, la adresa următoare" | Un bărbat din Vaslui a sunat la 112 şi a indicat locul unde îşi va curma viaţa

În timp ce familia era plecată de acasă, un amic a venit la locuința lor pentru a lua un pachet. Acela a fost momentul în care prietenul acestora a simțit un miros chimic care venea dinspre ușă. Ulterior, Abdullah a sesizat și el mirosul, însă l-a pus pe seama unor probleme la instalațiile de apă sau aerisire. Totuși, mirosul a persistat chiar și după ce a curățat gurile de ventilație. 

Disperat să găsească o rezolvare, Abdullah a sunat la pompieri, care au făcut teste, dar nu au găsit nimic în neregulă. Abia după ce familia s-a îmbolnăvit din nou, bărbatul a montat o cameră ascunsă la intrarea în locuința lor și l-a surprins pe Li în timp ce injecta amestecul de substanțe. 

Conform New York Post, bărbatul a mărturisit că a plecat imediat din apartament și a sunat la poliție. Xuming Li a fost arestat și acuzat de o serie de infracțiuni, inclusiv de posesie de substanțe periculoase. 

×
Subiecte în articol: ceartă vecini substante chimice
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close