Antena 3 CNN Externe Mesajul fals transmis prin WhatsApp care a dus la moartea a cinci oameni

Mesajul fals transmis prin WhatsApp care a dus la moartea a cinci oameni

Mesajul fals transmis prin WhatsApp care a dus la moartea a cinci oameni
Sursa foto: foto: Pixabay.com
02 Iul 2018   •   14:39

Cel puțin cinci oameni au fost linșați de mulțime în India, în urma unor mesaje false primite pe WhatsApp, care răspândeau zvonuri despre răpirea unor copii.

Cinci oameni care aparțineau unei comunități nomade, în trecere prin statul indian Maharashtra, au fost linșați de mulțime, scrie Realitatea.net.

Totul a început după ce una dintre victime ar fi fost văzută de un localnic, în timp ce vorbea cu o fetiță.

Localnicii s-au mobilizat și i-au luat pe cei cinci bărbați pentru a-i interoga, suspectând că aceștia ar fi răpit copilul, un fapt care nu a fost niciodată confirmat. Ulterior, au început să îi bată pe aceștia cu bețe și pietre.

Furia mulțimii a fost alimentată de o serie de zvonuri circulate pe WhatsApp, a precizat un oficial al Poliției.

Potrivit autorităților, 12 oameni au fost arestați în urma crimelor. Polițiștii au precizat că au încercat, fără succes, să oprească mulțimea dezlănțuită.

 

 

×
Subiecte în articol: WhatsApp
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close