Antena 3 CNN Externe Ministrul austriac de externe: Criza imigranţilor, un dezastru umanitar

Ministrul austriac de externe: Criza imigranţilor, un dezastru umanitar

Ministrul austriac de externe: Criza imigranţilor, un dezastru umanitar
Sursa foto: Foto: Agerpres/EPA
24 Aug 2015   •   18:05

Ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz, aflat luni în vizită la frontiera dintre Macedonia și Grecia, a calificat drept ''dezastru umanitar'' situația imigranților care se îndreaptă spre Europa de Vest și a făcut apel la ''o nouă strategie'' europeană, scrie AFP.

''Este un dezastru umanitar, un dezastru pentru Uniunea Europeană în ansamblul său, și există o nevoie reală ca noi să reflectăm asupra situației din Balcanii de Vest'', a declarat presei ministrul Kurz, precizând că Austria va cere o reuniune a Comisiei Europene pentru a defini ''o nouă strategie'' în scopul de a face față problemei ce-o reprezintă miile de imigranți care vin în Europa.

Kurz a deplâns absența unui control al imigranților ''la hotarele Uniunii Europene'' și a făcut responsabilă Grecia pentru aceasta. ''Trebuie să găsim o nouă strategie pentru a susține țările din Balcanii de Vest și Grecia'' și de a le ajuta să facă față problemei ce-o reprezintă imigranții, a mai spus șeful diplomației austriece.

Grecia a înregistrat de la începutul acestui an peste 160.000 de imigranți, sosiți îndeosebi în insulele sale dinspre țărmurile occidentale ale Turciei. Dintre ei, peste 42.000 au traversat Macedonia de la jumătatea lunii iunie, potrivit autorităților locale.

Confruntată cu această situație, Macedonia a închis joi trecerea pe la frontiera sa cu Grecia, dar numărul de refugiați a crescut rapid la mai multe mii de persoane, care au rupt cordoanele de poliție sâmbătă și și-au continuat drumul.

Luni, imigranții soseau în continuare cu sutele la frontiera greco-macedoneană și intrau în mici grupuri în Macedonia, potrivit corespondentului AFP la Idomeni, un mic sat grecesc de la frontieră.

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close