Antena 3 CNN Externe Obama propune majorarea salariului minim în SUA, pentru susţinerea economiei

Obama propune majorarea salariului minim în SUA, pentru susţinerea economiei

Obama propune majorarea salariului minim în SUA, pentru susţinerea economiei
de S.T.    |    13 Feb 2013   •   10:40

Preşedintele SUA, Barack Obama, a propus creşterea salariului minim la nivel federal de la 7,25 de dolari la 9 dolari pe oră, pentru a susţine economia.
  
În primul discurs despre Starea Naţiunii după câştigarea unui nou mandat de preşedinte, Obama a prezentat propuneri variate, inclusiv negocierea unui acord pentru o zonă de liber schimb SUA-UE şi cheltuieli de 50 de miliarde de dolari pentru proiecte de infrastructură "urgente".

Obama a lăudat acţiunile unor companii precum Ford şi Apple de a readuce locuri de muncă înapoi în SUA, potrivit Bloomberg.

Încotro se îndreaptă SUA? Principalele teme abordate de liderul american în discursul despre starea naţiunii
  
Propunerea pentru majorarea salariului minim este prima de la instalarea lui Obama la Casa Albă. Salariul minim a crescut ultima dată în 2009, însă majorarea s-a datorat unei legi semnate în 2007 de preşedintele de la acea vreme, George W. Bush.
   
O astfel de majorare ar afecta 15 milioane de oameni şi ar necesita aprobarea Congresului. Membrii republicani ai Congresului au criticat repetat astfel de propuneri, afirmând că majorarea salariului minim ar lăsa fără locuri de muncă mulţi angajaţi cu venituri reduse, întrucât companiile ar încerca să evite majorarările de costuri.

×
Subiecte în articol: Obama presedintele SUA
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close