Obama şi Medvedev au semnat la Praga tratatul START II, privind reducerea arsenalului strategic

08 Apr 2010   •   13:46
Obama şi Medvedev au semnat la Praga tratatul START II, privind reducerea arsenalului strategic obama

Moment istoric la Praga. Preşedintele SUA, Barack Obama, şi preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, au semnat noul acord START.

Tratatul START II prevede reducerea arsenalului strategic al celor două ţări. Cei doi lideri au convenit telefonic asupra noului document, care va avea o valabilitate de 10 ani. Tratatul prevede reducerea capetelor nucleare la 1.550 pentru fiecare ţară, limitând la 800 numărul vectorilor strategici.

Obama a semnat noul tratat la doar câteva zile de la anunţarea unei noi doctrine nucleare potrivit căreia SUA vor recurge la arma nucleară numai ?în circumstanţe extreme?, pentru a-şi apăra propriile interese vitale sau pe cele ale aliaţilor lor.

Tratatul de dezarmare nucleară înlocuieşte START 1, care a fost încheiat în 1991 şi a expirat la 5 decembrie 2009.

După eveniment, liderul american va participa la un dineu cu şefii de stat din Europa de Est, printre care se va afla şi preşedintele României, Traian Băsescu.

Antena 3

Parteneri
x close