Antena 3 CNN Externe Organizațiile din Ungaria care primesc finanțare străină ar putea fi interzise. Proiectul a fost discutat în miez de noapte

Organizațiile din Ungaria care primesc finanțare străină ar putea fi interzise. Proiectul a fost discutat în miez de noapte

G.M.
2 minute de citit Publicat la 13:38 14 Mai 2025 Modificat la 13:38 14 Mai 2025
 ziar in ungaria
Organizațiile din Ungaria care primesc finanțare străină ar putea fi interzise. FOTO: Getty Images

Guvernul ungar continuă ofensiva împotriva ONG-urilor şi a mass-mediei independente prin introducerea în Parlament a unui proiect de lege care vizează orice structură finanţată din fonduri externe ce ar "ameninţa suveranitatea".

Acest proiect de lege despre "transparenţa vieţii publice" a fost prezentat în noaptea de marţi spre miercuri de un deputat al partidului aflat la putere, Fidesz, stârnind deja îngrijorări în rândul presei şi al opoziţiei şi comparaţii cu legea rusă privind "agenţii străini".

Organizaţiile care "încalcă sau critică" valorile înscrise în Constituţie, în special "prioritatea căsătoriei, a familiei şi a genurilor biologice", ar putea fi incluse pe o listă neagră, după o recomandare a Autorităţii de Suveranitate, înfiinţată anul trecut.

Într-un astfel de caz, ele vor trebui să solicite permisiunea organismului de combatere a spălării banilor pentru a primi fonduri din străinătate. Conturile lor bancare vor fi puse sub supraveghere, iar transferurile donatorilor vor fi blocate dacă se dovedeşte că scopul banilor este de a "influenţa viaţa publică", scrie Agerpres.

Dacă acest reguli sunt încălcate, se vor aplica amenzi mari, de până la 25 de ori valoarea asistenţei financiare primite, cu ameninţarea interzicerii activităţilor în caz de recidivă.

Premierul naţionalist Viktor Orban a promis în martie "o mare curăţenie de Paşte" împotriva rivalilor săi, care au fost acuzaţi că sunt "ploşniţe". De atunci, a adoptat o serie de amendamente constituţionale care restricţionează drepturile persoanelor LGBT+ şi ale persoanelor cu dublă cetăţenie.

Întors la conducerea ţării în 2010, el a subminat treptat echilibrul puterilor în stat şi îşi accelerează acum cursa pe care o califică drept "iliberală", întărit de victoria aliatului său american Donald Trump şi înainte de alegerile legislative din primăvara viitoare.

"Bună dimineaţa, Rusia", a titrat pe site-ul său publicaţia Telex, ca reacţie la această nouă lege.

Fostul redactor-şef Veronika Munk a denunţat pe Facebook un text de lege destinat "să hărţuiască şi să împiedice practic toate organizaţiile care beneficiază de fonduri externe, cum ar fi subvenţiile sau chiar licitaţiile transparente din UE, esenţiale pentru supravieţuirea lor".

"Este dovada clară că vor face tot ce consideră necesar pentru a rămâne la putere", a comentat de asemenea deputatul independent Akos Hadhazy pe reţelele sociale, îndemnând la mobilizare împotriva "putinizării" Ungariei.

Adoptarea legii ar trebui să fie o formalitate într-un Parlament dominat de coaliţia guvernamentală. Dar legea ar urma să primească critici din partea Bruxellesului, care a lansat anul trecut o procedură de infringement împotriva înfiinţării Autorităţii de Suveranitate.

De la înfiinţarea sa, acest birou a iniţiat investigaţii împotriva ONG-ului anticorupţie Transparency International şi a site-ului de investigaţii Atlatszo, concluzionând că reprezentau o ameninţare la adresa suveranităţii Ungariei. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close